Considerată unul dintre politicienii apropiaţi preşedintelui Traian Băsescu, Elena Udrea a surprins când a lipsit de pe scenă la mitingurile organizate pentru preşedinte în timpul suspendării sale. Preşedintele PMP a explicat, sâmbătă, că în 2007 şi 2009 a făcut un pas în spate pentru că oameni din PDL o considerau indezirabilă.
"Este un bun moment sa lamuresc de ce nu am fost pe scena in cele patru mitinguri care s-au facut in favoarea Presedintelui, in campania dusa la Referendumul de demitere a acestuia. Pentru ca unii de la partid au decis ca nu trebuie sa fie nimeni care a facut parte din Guvernul Boc, in special eu, din cauza teoriei ca noi eram vinovati de scaderea partidului in sondaje prin masurile pe care le luasem, de care ei acum se deziceau. (Ni s-a cerut atunci sa ne ascundem, sa nu mai iesim in public, cu pretextul ca facem rau partidului. Cu toate acestea, in alegerile care au avut loc patru luni mai tarziu, eu am avut de doua ori mai multe voturi decat cei care ma atacau, iar Emil Boc a castigat primaria Clujului). Asa ca, s-a ales varianta sa vina unii care nu aveau asupra lor anatema aruncata de Antena 3. Dintre ei erau si de buna credinta, erau si oportunisti care au folosit ocazia pentru a se erija in luptatori pentru statul de drept. Dar vedem astazi cat credeau in statul de drept, din moment ce acum sunt gata sa fie langa cei care dadeau in 2012 lovitura de stat", a povestit Udrea pe Facebook.
Liderul PMP a adăugat că la fel s-a întâmplat şi în 2007, la prima suspendare a lui Băsescu.
"La fel a fost si in 2007, la prima suspendare. Atunci, aceiasi au decis ca sunt indezirabila la mitingurile partidului pentru ca din cauza mea s-a ajuns la suspendare. Adica, din cauza faptului ca am vorbit public despre biletelul roz al lui Tariceanu. Deci pentru ei, nu gestul lui Tariceanu era condamnabil, ci faptul ca eu dezvaluisem traficul de influenta facut de acesta!", a mai scris Elena Udrea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu