Surugiu, apel pentru polițiști: Hai să scoatem de sub preș!

Iulian Surugiu, președintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție, a transmis un mesaj de ultimă oră în scandalul din Poliția Română.

Este un "apel către polițiștii competenți și onești".

"Stimați polițiști,

Astăzi, meseria pe care o practicați este supusă în mod public, unui test dificil. Această situație este rezultatul multor acțiuni întreprinse de-a lungul timpului de către politicieni, dar și chiar de către unii polițiști. Lumea întreagă trebuie să conștientizeze că polițiștii au multe obligații, dar mai au și drepturi, însă aceste drepturi nu le-au fost și nu le sunt respectate, deși ei sunt aceia care se sacrifică, uneori cu prețul vieții, pentru siguranța cetățenilor și apărarea valorilor democrației.

Să facem un simplu exercițiu și să ne imaginăm că acei polițiști/eroi, nu ar fi închis ochii în anul 2016, în evenimentele tragice, și-ar fi continuat activitatea cu profesionalism și cu onestitate. Ar fi fost acesta un caz mediatic ?! cu siguranță NU !

Momentul pentru a "scoate de sub preș"

Acum este momentul pentru a "scoate de sub preș" toate carențele din sistem ce țin de subfinanțare, deficit de personal, legislație, abuzuri, dotare, etc. și care au condus la situația grea în care se află astăzi Poliția Română.

Stimați polițiști, toate aceste evenimente care vă îngreunează activitatea, vă întunecă discernamântul și vă împiedică să evoluați, vă rugăm să le comunicați către organizația noastră la adresa de e-mail [email protected].

Noi, sindicaliștii, avem datoria de a lupta pentru toate drepturile pe care le aveți.

[citeste si]

Dumeavoastră, politistii competenți și onești, aveți datoria de a sta cu ochii larg deschiși pentru a elimina din rândul vostru elementele care au facut posibile evenimentele din ultima perioadă și totodată să aplicați legea cu aceeași unitate de măsură în toate situațiile!

Fac apel la toți polițiștii competenți si de bună-credință, să ne solidarizăm și să reclădim prestigiul pe care trebuie să-l aibă Poliția Română și la care fiecare polițist în parte are obligația morală să contribuie", a transmis Iulian Surugiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel