Surpriză! Ce au găsit jandarmii la un bărbat care-şi plimba câinele în zona Gării de Nord

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Jandarmii au avut o surpriză când au verificat un bărbat care-şi plimba câinele prin Bucureşti. 

În data de 24 noiembrie, în jurul orei 22:30, în zona Gării de Nord, jandarmii au observat un bărbat, în timp ce își plimba câinele.Constatându-se faptul că este un câine dintr-o rasă pentru care legea prevede purtarea botniței în spațiul public, bărbatul a fost avertizat verbal și i s-a pus în vedere să respecte legea.Pe timpul dialogului, persoana a început să își piardă calmul.

Gesturile sale trădau faptul că ascunde ceva. I s-a cerut să prezinte ce are asupra sa. A recunoscut că deține plante și substanțe interzise prin Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, și le-a prezentat jandarmilor.

În cauză, au fost întocmite actele necesare continuării cercetărilor, informează Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

 

Suceava: 16 persoane duse la audieri după o acţiune a DIICOT de destructurare a unui grup de traficanţi de droguri

 

Şaisprezece persoane au fost duse la audieri în urma unei ample acţiuni a DIICOT Suceava pentru destructurarea unui grup de traficanţi de canabis şi alte droguri.

Într-un comunicat transmis AGERPRES de IPJ Suceava se arată că, miercuri, poliţiştii BCCO Suceava, împreună cu procurori DIICOT, au efectuat 24 de percheziţii domiciliare în judeţele Ilfov, Olt, Cluj, Neamţ, Vaslui şi Suceava, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în trafic de droguri de risc, punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unei locuinţe sau a unui local, pentru consumul ilicit de droguri, ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri, efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din cercetări a reieşit că, în judeţul Suceava, ar fi fost constituit un grup infracţional organizat, format din mai multe persoane, care ar fi desfăşurat activităţi de comercializare de canabis şi substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

La sediul DIICOT Suceava vor fi conduse în vederea audierii 16 persoane.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Olt, Vaslui şi Cluj şi al poliţiştilor din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Olt, Vaslui şi Cluj.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel