Supraimpozitare la a treia casă și a treia mașină. Ciolacu: "Este o abordare social-democrată. Cota unică trebuie regândită"

Sursa foto: Facebook Marcel Ciolacu
Sursa foto: Facebook Marcel Ciolacu

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, sâmbătă, că propunerile ministrului Finanţelor, Adrian Câciu, legate de supraimpozitarea celor care deţin mai mult de două proprietăţi sau două maşini, reprezintă "o abordare social-democrată" în contextul în care taxarea directă a proprietăţilor în România înseamnă un procent redus din PIB, raportat la media europeană.

"Este o abordare social-democrată şi vreau să vă spun că există în toată Europa. La taxarea directă a proprietăţilor, avem cel mai mic coeficient în crearea PIB-ului, mi se pare că 2%, faţă de o medie europeană de 4,6%. Deci este normal, că te uiţi, niciodată cifrele nu mint. Te uiţi la statistici şi vezi unde este domeniul şi zona pe care trebuie să o acoperi, astfel încât să intri în trendul european. Nu putem trăi în Europa cu alte reguli", a spus Ciolacu.

Cota unică de impozitare. Ciolacu: "În Europa o mai au câteva state cât Bucureștiul de mari"

Liderul social-democrat a adăugat că, tot pentru alinierea la tendinţele europene, trebuie analizată şi situaţia cotei unice.

"Cota unică a rămas în continuare în România, dar mai sunt trei state din Europa care au cotă unică şi nu sunt nişte state... Chiar unul este cam cât are Bucureştiul, aşa. Deci nu sunt nişte state dezvoltate economic. Trebuie să ne hotărâm: vrem, în România, să inventăm tot timpul apa caldă sau vrem să intrăm în zona euro categoric. (...) Aceste măsuri fiscale sunt prinse în programul de guvernare - nu neapărat desfiinţarea cotei unice explicit -, că vom analiza în cursul acestui an o altă abordare fiscală. Ştiţi foarte bine că orice modificare la Codul Fiscal intră în vigoare după şase luni, ca să fie, totuşi, predictibilă şi transparentă", a explicat liderul PSD.

Cota unică de impozitare. PNL e de acord?



Întrebat despre faptul că PNL, cu care formează actuala coaliţie de guvernare, este un susţinător al cotei unice, Marcel Ciolacu a spus că există guverne de dreapta în Europa care nu aplică o astfel de cotă şi nu consideră acest lucru ca fiind o încălcare a doctrinei liberale.

"Am făcut o coaliţie cu Partidul Naţional Liberal într-un moment dificil pentru România şi ne-am asumat acest lucru. Categoric că trebuie uniformizate, dar mai sunt guverne de dreapta în Europa care nu au cotă unică, deci nu este un element definitoriu pentru un partid de dreapta cota unică. Nu neapărat trebuie să spunem că, domnule, e doctrinar, se încalcă doctrina liberală", a mai declarat preşedintele PSD, potrivit Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel