EXCLUSIV  "Sunt toxici în funcţiile respective". Ciuvică nu crede ca va fi vreo remaniere curând: Popescu şi Grindeanu sunt cu pilele beton

Sursa foto colaj: Facebook Sorin Grindeanu / Facebook Virgil Popescu
Sursa foto colaj: Facebook Sorin Grindeanu / Facebook Virgil Popescu

Mugur Ciuvică a explicat de ce crede că nu va avea loc prea curând o remaniere în Guvern.

"Popescu şi Grindeanu sunt cu pilele beton"

"Dumneavoastră discutaţi cu tot felul de "deştepţi" care vă spun ce o să se întâmple. Eu nu ştiu, nu am abilităţi din astea de prezicător. Poate să o facă sau să nu o facă (n.r. să facă Nicolae Ciucă remaniere). Eu nu o văd foarte repede. Ce e clar e că remanierea, ca să ţină coaliţia, înseamnă să ia unul de colo, unul de colo sau doi de colo, doi de colo, adică să o facă echilibrat ca să nu se certe ăştia între ei.

Nu o văd foarte repede pentru că, dacă ăştia remaniabilii pe bune au pile politice, securiste, iohanniste... Dar foarte clar aşa ar fi: Popescu la Energie şi Grindeanu la Transporturi. Şi unul şi altul sunt cu pilele beton şi atunci nu o să fi nici remaniere", a spus Mugur Ciuvică, în emisiunea Miercura Neagră de la DCNews TV.

"Sunt toxici în funcţiile respective"

"Să ştiţi că deștepții cu care vorbesc îmi spun că nu o să aibă loc nicio remaniere", a spus analistul politic Bogdan Chirieac. 

"Nu exclud ca remanierea să se întâmple la un moment dat, pentru că, totuşi, oamenii ăştia sunt pietre de moară, nu că în rest ar fi vreun guvern excepţional, că este un guvern slăbuţ, dar oamenii ăştia... nu e locul lor acolo., nu au nicio legătură cu subiectul şi sunt în domenii critice - energia în mod special şi partea aia cu transporturile.

Dar nu exclud să se întâmple, la un moment dat, pentru că oamenii sunt toxici în funcţiile respective, dar nu o văd întâmplându-se aşa repede, într-o săptămână - două. Este posibil ca, la un moment dat, să o facă, pentru că este şi teoria politică valabilă că, din când în când, schimbând câte un ministru, mai eliberezi din tensiune", a mai spus Ciuvică.

"Nu îl văd capabil pe Ciucă să îl înfrângă pe Virgil Popescu"

"S-ar putea să aveţi dreptate. Şi eu simt că nu va avea loc nicio remaniere. Nu îl văd capabil pe Nicolae Ciucă să îl înfrângă pe Virgil Popescu", a punctat Bogdan Chirieac.

"Nu este vorba de Ciucă. Este vorba de Ciucă împreună cu tot cu Iohannis şi cu diverse alte zone de interes, şi cu partidele respective", a adăugat Mugur Ciuvică.

Citește și:

Mircea Badea a spus că ministrul Virgil Popescu merită Premiul Nobel pentru economie

Citând din el, Mircea Badea a zis că Nouriel Roubini (n.r. - economist american și profesor universitar al Școlii de Afaceri Stern din cadrul Universității din New York care a prezis criza economică mondială din 2007–2010 încă din anul 2005) era pistol cu apă pe lângă el.

"Virgil Popescu este creator de doctrină economică... Cred că va primi Premiul Nobel pentru economie. Nouriel Roubini era pistol cu apă pe lângă el. Fiți atenți ce a zis, sunt declarații făcute de un ministru al Guvernului României: ”După mine, traderul este un revânzător care cumpără și revinde. Când faci tranzacții de volum foarte mare, nu poți să te duci cu profit foarte mare. Asta e evident, este o lege a economiei. De aceea, în momentul în care speculezi în piețe tulburi și ești lăsat de un stat sa faci asta, înseamnă că e o problemă în acel stat”. Nu există ceva mai tare”, a zis Mircea Badea, amuzându-se la Antena 3, în emisiunea „În gura presei”.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a vorbit despre situația traderilor din energie. Într-un interviu acordat la Digi24, acesta a menționat că, în opinia sa, un trader este un revânzător care la rândul său cumpără și vinde.

Virgil Popescu susține că aceste lucruri sunt prevăzute într-o lege a economiei, drept urmare ceea ce fac traderii este cât se poate de legal. Ministrul susține însă că legal este, de asemenea, ca statul să se protejeze și să impună anumită taxe dacă se pune o astfel de problemă. Citește mai departe>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel