Suedia, manevre militare fără precedent

Romania, rachete Patriot
Romania, rachete Patriot

Suedia a rechemat miercuri, de Ziua sa Naţională, 22.000 de rezervişti pentru un exerciţiu inedit, organizat după mai mult de 40 de ani, pentru a testa mobilizarea acestei forţe de sprijin a armatei profesionale, pe fondul tensiunilor între Rusia şi Occident, informează AFP.

Aceste manevre, anunţate marţi şi care angajează 40 de batalioane pe întreg teritoriul suedez, se înscriu într-un efort crescut de remilitarizare, după decenii în care nu s-a prea investit în acest domeniu, dat fiind dezgheţul Est-Vest şi sfârşitul "războiului rece".

Armata speră să vadă prezentându-se la convocare cel puţin jumătate dintre voluntarii pentru misiunile de supraveghere, de apărare şi logistică, majoritar terestre.

Este prima dată după 1975 când Statul Major al Suediei organizează împreună cu efectivele din rezervă - "Garda interioară-Forţele de apărare naţionale" - un exerciţiu improvizat la scară naţională.

"Misiunea noastră este de a întări apărarea Suediei şi de a îmbunătăţi capacităţile noastre operaţionale (...). Punem acum la încercare lanţul de mobilizare pentru circa o jumătate din organizaţia noastră, ceea ce nu am mai făcut din 1975", a explicat şeful Statului Major suedez, generalul Micael Byden, într-un comunicat. "Misiunile de apărare şi supraveghere ale rezerviştilor sunt cruciale pentru a permite restului forţelor armate să apere Suedia", a adăugat el.

Fără conflict de două secole

Suedia, care nu a trecut de mai bine de două secole prin vreun conflict armat pe teritoriul său, nu face parte din NATO, însă este membră a Parteneriatului pentru Pace al Alianţei Atlantice.

Liderii suedezi invocă regulat Rusia pentru a justifica modernizarea armelor, restabilirea serviciului militar anul trecut sau redesfăşurarea, recent, a unui regiment pe insula Gotland, avanpostul suedez în Marea Baltică.

Editat la cererea guvernului suedez în 4,8 milioane de exemplare, un livret intitulat "În caz de criză sau război" a fost expediat prin poştă suedezilor în perioada 28 mai-3 iunie. În 20 de pagini ilustrate, acest curs comprimat enunţă ameninţările la care este expusă ţara scandinavă (război, atentat, atac cibernetic, accidente grave sau catastrofe naturale) şi măsurile în caz de necesitate (stocarea de alimente, localizarea adăposturilor, etc).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel