Sudanul de Sud a devenit membru ONU, la mai puţin de o săptămână de la independenţă

sudanul-de-sud
sudanul-de-sud

Sudanul de Sud a fost admis, joi, în cadrul ONU. Adunarea Generală a primit noul stat, care a devenit cel de-al 193-le membru al Naţiunilor Unite, la mai puţin de o săptămână de la proclamarea independenţei, relatează AFP.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a declarat că acesta este un moment istoric pentru toţi cei care au avut de suferit de pe urma războiului civil. Coreanul a adăugat că misiunea Sudanului de Sud este una dificilă, dar noul stat are un potenţial uriaş. Secretarul general al ONU a declarat că Naţiunile Unite îşi iau angajametul să ajute Sudanul de Sud să îşi modeleze viitorul.

Sudanul de Sud şi-a proclamat sâmbătă independenţa în faţa a zeci de mii de sudişti şi a mai multor lideri străini, după un conflict care a durat aproape jumătate de secol cu Nordul şi care a provocat moartea a milioane de persoane.

Comunitatea internaţională, în frunte cu Statele Unite, China, Rusia şi Uniunea Europeană, a recunoscut rapid noua ţară africană, care figurează printre cele mai sărace din lume, în pofida vastelor sale resurse petroliere, şi a asigurat-o de susţinerea sa.

Secesiunea Sudanului de Sud a despărţit, în mod oficial, cea mai mare ţară din Africa. Hotărârea a fost luată în urma unui referendum organizat în luna ianuarie. Referendumul face parte din acordul semnat în 2005, acord ce a încheiat mai multe decenii de război civil între forţele guvernamentale dominate de musulmanii arabi din nord şi africanii creştini din sud.

Ţările încă nu au ajuns la un acord cu privire la graniţe, împărţirea petrolului sau statutul cetăţenilor. Secretarul general al ONU a declarat că este nevoie ca cele două state să colboreze, bunăstarea şi prosperitatea fiecăruia depinzând una de cealaltă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel