Succes remarcabil al elevilor români la Olimpiada Internaţională de Fizică

carti
carti

Olimpicii români au reuşit un nou rezultat de excepţie în concursurile internaţionale pe discipline.

Cinci medalii (două medalii de aur şi trei medalii de argint), la a 44-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Fizică. Graţie acestei performanţe, România s-a clasat pe primul loc în Europa, respectiv pe locul 5 la nivel mondial, informează Ministerul Educației.

Medaliile de aur au fost cucerite de Cristian Frunză (clasa a X-a) şi Cristian Andronic (clasa a XI-a), iar medaliile de argint de Tudor Ciobanu (clasa a XI-a), Denis Turcu (clasa a XI-a) şi Sebastian Dumitru (absolvent al clasei a XII-a). Toţi elevii provin de la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.

Olimpiada Internaţională de Fizică s-a desfăşurat în Copenhaga (Danemarca), în perioada 7-15 iulie 2013. La ediţia din acest an au participat 381 de concurenţi din 83 de ţări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel