Subvenția la plățile directe. La cât va ajunge, anunțul ministrului Daea

Andrei Itu / 09 iul 2019 / 23:59 Salveaza PDF Comentarii
Daea
Daea

Subvenţia pe suprafaţă în România va creşte la 215 euro/hectar în viitoarea programare 2021-2027, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii, Petre Daea, la postul public de televiziune.

'La ora actuală România are o subvenţie de 195 de euro/hectar. În orizontul nostru până în 2027, subvenţia la plăţile directe ajunge în doi ani undeva la 215 euro/hectar, asta înseamnă o creştere cu 20 de euro pe unitatea de suprafaţă. Dar această subvenţie pe care o avem se compune din mai multe elemente, se compune din plăţile directe şi prin susţineri pe diverse componente, cum este cazul la tineri sau la suprafaţă. Ai această posibilitate şi elasticitate naţională pentru a-ţi împinge interesul acolo unde statul doreşte şi unde fermierii simt nevoia, iar acest proces noi îl facem împreună cu fermierii', a spus Daea.

El a precizat că România a avut trei elemente pe care le-a susţinut la Uniunea Europeană şi le va susţine în continuare în perspectiva viitoarei Politici Agricole Comune.

'Primul este de a nu scade bugetul pentru agricultură (în perspectiva Brexit n.r.). Este o arhitectură nouă şi extrem de ambiţioasă din punct de vedere al mediului. În momentul în care schimbările climatice au devenit o realitate nu o ficţiune, nişte măsuri suplimentare pe care trebuie să le ia fermierii nu le pot lua fără bani. Şi atunci toată abordarea noastră în Consiliu şi toţi miniştrii care au participat au abordat această temă importantă ca bugetul pentru agricultură să se menţină cel puţin la nivelul acesta', a explicat şeful MADR.

Întrebat ce alte priorităţi mai are România în afară de creşterea subvenţiilor, Daea a răspuns: 'Nevoia de a prelua producţia şi de a face unităţi de prelucrare la nivelul comunei pentru a adăuga plus valoare. Sunt multe de făcut la nivelul ruralului'.

Vezi și Daea, cerere către Comisia Europeană în privința cormoranilor

 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23