Submarin dispărut Argentina. Posibilă explozie

Marina argentiniană a indicat joi că s-ar putea ca submarinul ARA San Juan care a fost dat dispărut săptămâna trecută, cu 44 de membri ai echipajului la bord, să fi explodat, dar a respins posibilitatea unui atac asupra navei. 

Organizația Tratatului privind Interzicerea Totală a Testelor Nucleare (CTBTO), cu sediul la Viena, a înregistrat un eveniment scurt, violent, nenuclear și anormal, asemănător cu o explozie, pe 15 noiembrie, când a dispărut submarinul.

Informația este confirmată de un institut american, ce a înregistrat de asemenea o anomalie hidro-acustică în apropiere de locul de unde submarinul a comunicat ultima dată cu Marina cu trei ore mai înainte, a declarat purtătorul de cuvânt al Marinei, Enrique Balbi. Acesta a localizat evenimentul în Golful San Jose, la 1.300 km sud de Buenos Aires.

Enrique Balbi a precizat că Marina nu are nici o informație despre cauzele evenimentului raportat, dar a respins posibilitatea unui atac. Nu avem nici o dovadă pentru a confirma aceasta, a afirmat el.

Potrivit media argentiniene, s-ar putea ca explozia să fi fost provocată de un scurtcircuit la bateriile submarinului, pe care echipajul l-a raportat înainte de a fi dat dispărut.

Până în prezent, Marina argentiniană a evitat să facă vreo legătură între problema tehnică și dispariția submarinului ARA San Juan.

Nu se știe dacă eventuala explozie a avut loc în apropiere de suprafață sau mai în profunzime, adâncimea apei în zonă fiind de 3.000 circa de metri. ARA San Juan a putut să coboare până la o adâncime de 300 de metri.

Aproape 4.000 de persoane din 10 țări participă, cu vapoare și avioane, la operațiunile de căutare, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel