Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

EXCLUSIV  Subiect controversat. Ce fac românii. Dumitru Coarnă: Nicăieri nu se întâmplă asta în lume! La noi s-a întors regula

Dumitru Coarna FOTO AGERPRES
Dumitru Coarna FOTO AGERPRES

Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din România (SNPPC), a explicat, în exclusivitate pentru DC NEWS, de ce românii refuză de multe ori să se legitimeze atunci când poliţiştii o cer. 

În ultimii ani, din ce în ce mai mulţi români au postat pe reţelele de socializare clipuri în care spun că sunt legitimaţi pe nedrept de către agenţi de poliţie şi chiar le cer agenţilor să se legitimeze cu buletinul şi să prezinte ordinul de serviciu. Preşedintele SNPPC ne-a explicat de unde vine această reticenţă faţă de organele legii. 

"Reticenţa vine din ultimii 30 de ani de abordare greşită a tot ce înseamnă libertate. Noi vrem să fim liberi, dar nu vrem să respectăm şi libertatea celor de lângă noi. Au fost şi factori din media şi chiar din poliţie care au favorizat atitudinea asta de reticenţă faţă de tot ce înseamnă poliţie, jandarmerie, care până la urmă trebuie doar să asigure liniştea publică. E normal să legitimeze. Când sunt într-o speţă şi nu ştiu cine e omul, asta trebuie să facă. Dar la noi s-a întors regula, legitimează cetăţeanul pe poliţist, intrăm în alte zone. 

Îmi aduc aminte de un fost inspector general care spunea, într-o emisiune televizată, că şoferii să ceară ordinul de serviciu poliţistului rutier. Păi ce facem? Transformăm controlul şi dirijarea traficului rutier în controlul poliţiei? Alea sunt obiecte de uz intern. Când am suspiciune cu un poliţist, sun la 112 şi vine un alt agent care controlează, nu îl controlez eu pe poliţist. Ajungem în alte zone, nicăieri nu se întâmplă asta în lume, doar în ţările subdezvoltate sau unde poliţia e de decor. 

Când poliţistul sau jandarmul e în uniformă, cu maşină inscripţionată, eu îi cer buletinul lui? Unde am ajuns?", a declarat Dumitru Coarnă în exclusivitate pentru DC NEWS. 

Refuzul de legitimare în faţa unui agent de poliţie sau jandarm constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 100 şi 6000 de lei, în funcţie de faptă, conform legii 61/1991. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.23
YesMy