SUA-UE, război comercial. Taxe vamale, mișcare de ultimă oră

Darius Muresan / 19 iul 2018 / 11:24 Salveaza PDF Comentarii
Donald Trump
Descriere foto: Donald Trump

Uniunea Europeană va analiza posibilitatea de a introduce tarife vamale pentru cărbunele, produsele farmaceutice şi chimice provenite din SUA, în situaţia în care preşedintele Donald Trump va impune restricţii pentru automobilele europene, informează joi revista germană Wirtschaftswoche citând surse diplomatice. 

"În funcţie de progresele înregistrate în timpul vizitei preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, statele membre vor decide care va fi strategia lor viitoare la finele săptămânii următoare", a declarat un diplomat european care a dorit să îşi păstreze anonimatul. Tot atunci ar putea fi convenită lista măsurilor de răspuns, susţine Wirtschaftswoche. 

Jean-Claude Juncker se va deplasa la Washington săptămâna viitoare pentru a discuta despre relaţiile comerciale tensionate dintre UE şi SUA, după ce preşedintele Donald Trump a impus tarife vamale suplimentare pentru importurile de oţel şi aluminiu din UE şi a ameninţat în mod repetat că va extinde măsurile şi asupra automobilelor din Europa. În replică, Comisia Europeană a introdus tarife vamale suplimentare de 25% pentru o listă de produse americane în valoare de 2,8 miliarde euro, listă care include produse precum jeans, bourbon sau motociclete. 

Wirtschaftswoche subliniază că orice măsuri adoptate de UE ca reacţie la tarifele americane pentru automobilele din Europa vor fi mai mari decât contramăsurile pentru tarifele americane aplicabile importurilor de oţel şi aluminiu. 

Juncker are programată o întâlnire cu Donald Trump în data de 25 iulie, ocazie cu care îi va explica liderului de la Casa Albă că Executivul comunitar coordonează politica comercială pentru cele 28 de state membre ale UE. 



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24