SUA: Taxarea bogaţilor şi favorizarea clasei de mijloc, viziunea preşedintelui Biden

Facebook - Joe Biden
Facebook - Joe Biden

Impozitarea celor mai bogaţi şi răsfăţarea clasei de mijloc, aceasta este viziunea economică a preşedintelui american Joe Biden, care a apărat joi un plan gigantic de cheltuieli publice, proiect emblematic al mandatului său, pe care Congresul urmează să îl voteze, transmite AFP. 

'În ultimii patruzeci de ani bogaţii au devenit mai bogaţi', iar marile companii 'şi-au pierdut simţul responsabilităţii'. 'Americanii de rând, care muncesc din greu, au fost pur şi simplu eliminaţi din jocul economic'. Au trecut mai multe săptămâni de când liderul democrat de la Casa Albă, în vârstă de 78 de ani, îşi accentuează discursul economic şi social în favoarea unui program despre care a dat asigurări joi că ar putea 'schimba traiectoria (Statelor Unite) pentru anii sau chiar deceniile viitoare', a declarat Joe Biden.

Biden doreşte să crească impozitarea marilor corporaţii şi a celor mai bogaţi prin anularea deciziei predecesorului său, Donald Trump, care a redus impozitele, dar promite să nu se atingă de impozitele americanilor din clasa de mijloc. Intenţionează, de asemenea, să reducă costurilor de sănătate, ale educaţiei şi îngrijirii copiilor. Aceste promisiuni sociale măreţe, a căror factură ajunge la 3.500 miliarde de dolari, sunt susţinute de un program mai consensual de investiţii în infrastructură (poduri, drumuri, reţele de electricitate etc), în valoare de 1.200 miliarde de dolari.

Această ultimă componentă, pentru care democraţii pot chiar conta pe voturile opoziţiei republicane, se află într-o etapă mai avansată a procesului legislativ. Următoarele săptămâni vor reprezenta un adevărat test pentru preşedintele american.

Anumite persoane importante din partidul preşedintelui Biden sunt foarte îngrijorate de perspectiva acestor cheltuieli sociale gigantice, care riscă, în opinia lor, să determine o creştere a preţurilor şi să afecteze puterea de cumpărare a populaţiei. Pe de altă parte, un grup de 15 laureaţi ai Premiului Nobel pentru economie au publicat o scrisoare deschisă în sprijinul proiectelor preşedintelui, pe care Joe Biden nu a omis să o menţioneze în discursul său de joi.

'Deoarece acest program investeşte în capacitatea economică pe termen lung şi va creşte posibilitatea ca mai mulţi americani să participe productiv la viaţa economică, va reduce presiunile inflaţioniste pe termen lung', apreciază cei 15 laureaţi ai Premiului Nobel pentru economie, printre care Joseph Stiglitz, Paul Romer, Edmund Phelps sau Angus Deaton. În absenţa unui acord, Statele Unite riscă să rămână fără bani în luna octombrie, a avertizat administraţia Biden. Ceea ce înseamnă că nu va mai putea să îşi ramburseze împrumuturile, să plătească salariile angajaţilor federali sau pensiile acestora, informează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel