SUA și Iran, conflict. Consiliul de Securitate al ONU, reunit de urgență. Trump a recunoscut!

Donald Trump
Donald Trump

Statele Unite au cerut vineri convocarea pentru luni a unei reuniuni cu uşile închise a Consiliului de Securitate al ONU pe tema ultimelor evoluţii legate de Iran şi zona Golfului Persic, afirmă surse diplomatice citate de AFP.

Cererea americană are în vedere discuţii între cei 15 membri ai Consiliului de Securitate privind ultimele evoluţii legate de Iran şi recentele incidente cu petrolierele, a indicat una dintre aceste surse, sub acoperirea anonimatului. Conform unei alte surse, reuniunea ar urma să se desfăşoare luni, scrie Agerpres.

Două nave petroliere, una aparţinând unui armator norvegian şi cealaltă unui armator japonez, au fost lovite pe 13 iunie de dispozitive explozive la ieşirea din strâmtoarea Ormuz, la circa 30 de mile de coasta Iranului. Washingtonul susţine că cele două nave au fost atacate de Iran, afirmând că a recuperat fragmente de mine magnetice ale armatei iraniene, în timp ce Iranul respinge orice implicare în acest atac, iar preşedintele iranian Hassan Rouhani a calificat acuzaţiile americane drept propagandă.

Dronă americană, doborâtă de o rachetă sol-aer iraniană 

Pe 19 iunie, o dronă americană a fost doborâtă de o rachetă sol-aer iraniană deasupra Golfului Oman. Potrivit versiunii Teheranului, drona pătrunsese în spaţiul aerian al Iranului pentru o misiune de spionaj, dar Washingtonul susţine că drona se afla în spaţiul aerian internaţional şi a denunţat un atac neprovocat al armatei iraniene.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a confirmat vineri relatările din presă conform cărora hotărâse lovituri aeriene împotriva unor ţinte din Iran, dar le-a anulat înainte ca Pentagonul să înceapă executarea lor. El a scris pe Twitter că a decis în final să anuleze această operaţiune de teama că ea putea provoca victime colaterale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel