€ 5.0937
|
$ 4.3629
|
Curs valutar: € 5.0937
|
$ 4.3629
 

SUA cer să trimită încă 600 de soldați în România

Statele Unite ale Americii solicită sprijinul Românei pentru extinderea operațiunilor actuale la baza militară Kogălniceanu din Constanța, prin dislocarea a încă 600 de militari amercani. 

Informația apare într-o scrisoare oficială transmisă de președintele Traian Băsescu lui Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, și publicată de stiripesurse.ro.

Fostul ministru de Externe Mircea Geoană a declarat la Antena 3 că solicitarea SUA se referă la tranzitul forțelor americane și a echipamentelor acestora din Afganistan către casă. El a precizat că cererea nu are legătură cu tensiunile din Ucraina, fiind stabilită de mai mult timp cu partenerii occidentali. 

\"Este un plus de securitate\", a punctat Geoană.

SUA folosesc baza militară Mihail Kogălniceanu ca nod de tranzit pentru întoarcerea acasă a forțelor americane din teatrul de operațiuni afgan.

Se estimează că peste 20.000 de soldați și pușcași marini vor ateriza în Constanța până la finele acestui an. Numărul ar putea crește la 30.000 dacă președintele Obama va ordona o retragere totală a forțelor, precizează general-maiorul John O\'Connor pentru Foreign Policy.

O\'Connor spune că, în viziunea strategică a SUA, MK nu va deveni o locație permanentă, ci doar una temporară. La baza din Constanța se vor afla simultan chiar și 3.000 de soldați, pentru care sunt construite case ieftine din lemn, precizează O\'Connor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Unde vă petreceți Sfintele Paști?
Acasă
În vacanță, în țară
În vacanță, în străinătate
Trimite răspunsul
x close