SUA cere o alianță împotriva Iranului. Tensiuni în Orient

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a îndemnat joi la Cairo ţările din Orientul Mijlociu 'să depăşească vechile rivalităţi' pentru 'binele regiunii' în faţa Iranului, pe care el l-a numit drept inamic comun mai mult ca oricând, potrivit France Presse. 

Într-un discurs privind politica regională a preşedintelui Donald Trump pronunţat la Universitatea din Cairo, Pompeo a pledat pentru o Alianţă Strategică în Orientul Mijlociu, un fel de NATO arabă pe care Washingtonul doreşte să o creeze împotriva Teheranului. 

SUA vor continua să acţioneze 'prin diplomaţie' cu aliaţii lor pentru a-i 'alunga' pe iranieni din Siria, chiar şi după retragerea anunţată a soldaţilor americani, a afirmat secretarul de stat, promiţând că Washingtonul va continua 'să facă în aşa fel încât Israelul să-şi păstreze capacitatea militară' pentru a se 'apăra împotriva aventurismului agresiv al regimului iranian'. 

Iranul este, împreună cu Rusia, unul dintre principalii aliaţi ai preşedintelui sirian Bashar al-Assad în conflictul care afectează Siria din 2011. 

Mike Pompeo a confirmat anterior retragerea americană din Siria, anunţată în decembrie de Donald Trump, spre surprinderea tuturor. Şeful diplomaţiei american nu a menţionat însă un calendar pentru retragerea celor circa 2.000 de soldaţi americani. 

În discursul său, Mike Pompeo a cerut aliaţilor SUA să se implice şi mai mult în Siria pentru a prelua iniţiativa după plecarea americanilor. 

Obama, criticat vehement



În preambulul acestui discurs privind politica regională, care s-a dorit a fi ecoul discursului preşedintelui Barack Obama din 2009 la Universitatea din Cairo, Mike Pompeo l-a criticat violent, fără să-l numească, pe fostul preşedinte democrat. 

Potrivit lui, predecesorul lui Donald Trump a 'încurajat' regimul iranian şi a 'subestimat serios tenacitatea şi brutalitatea islamismului radical'. 

'Adevăratul 'nou start' este acum!', a spus secretarul de stat american, reluând o sintagmă utilizată de către Obama în 2009. 

În Egipt, Pompeo s-a întâlnit joi dimineaţă cu preşedintele Abdel Fattah al-Sissi, oficialul american elogiind în discurs 'curajul său', lupta sa împotriva 'extremismului'. 

Referitor la încălcările drepturilor omului de către regimul egiptean denunţate în mod regulat de organizaţiile neguvernamentale, Mike Pompeo a afirmat în discursul său că îl 'încurajează pe preşedintele Sissi (...) să promoveze schimbul liber şi deschis de idei'. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy