SUA: Avertizorul de integritate "a făcut ce trebuia", susţine directorul informaţiilor naţionale

Joseph Maguire, directorul interimar al informaţiilor naţionale din SUA, susţine că plângerea avertizorului de integritate privind conţinutul unei convorbiri telefonice între preşedintele Donald Trump şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski se referă la chestiuni "fără precedent", relatează dpa.

"Cred că tot în această chestiune este în întregime fără precedent", a declarat Maguire în cadrul unei audieri în Congres, subliniind complexitatea şi gravitatea acestui caz.

"Cred că avertizorul de integritate acţionează cu bună credinţă. Cred că avertizorul de integritate a făcut ce trebuia", a adăugat el, precizând că persoana în cauză a respectat legea "în fiecare pas al procedurii".

În ceea ce priveşte faptul că preşedintele SUA este implicat în această plângere, el a spus: "Aceasta este diferită de toate celelalte din trecut de care am cunoştinţă".

Cu acelaşi prilej, el a afirmat că "poate cea mai importantă misiune" a agenţiei sale şi a comunităţii de informaţii este să asigure credibilitatea şi integritatea alegerilor din SUA.

"Nimeni, nimeni dintre noi, nu este deasupra legii în această ţară", a spus Maguire în cadrul audierii din Comisia de informaţii a Camerei Reprezentanţilor.

"Cea mai mare provocare nu este neapărat o lovitură cinetică a Rusiei, Chinei, Iranului sau Coreii de Nord. Cred că cea mai mare provocare cu care ne confruntăm este să menţinem integritatea sistemului nostru electoral", a spus Maguire.

El a subliniat că vede ca o prioritate "protejarea sanctităţii alegerilor" la nivel federal, statal şi local. El a mai spus că "marea competiţie" între marile puteri este în domeniul cibernetic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel