SUA a interceptat mai multe avioane ruseşti într-o zonă tampon

Avioane americane au interceptat şase avioane militare ruseşti care au pătruns într-o zonă tampon din largul coastei statului Alaska, a anunţat marţi armata SUA, precizând că aparatele de zbor ruseşti au rămas tot timpul în spaţiul aerian internaţional, relatează dpa.

Mai întâi, două avioane ruseşti Tu-95 au fost interceptate luni de două avioane F-22 americane. Un al doilea grup de avioane ruseşri, format din două Tupolev şi două avioane de luptă SU-35 au fost interceptate la rândul lor de alte două avioane americane F-22, a anunţat Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospaţială (NORAD).

Canada a identificat anterior în acest an şi alte incidente cu avioane militare ruseşti care au intrat în zone tampon. NORAD include atât SUA, cât şi Canada.

Potrivit Autorităţii aviatice federale a SUA, orice intrare într-o zonă tampon, cunoscută sub numele de Zonă de identificare pentru apărarea aeriană, trebuie anunţată înainte. Această zonă se întinde pe o suprafaţă de peste 300 km de la ţărm în cazul statului Alaska.

În timpul Războiului Rece, astfel de interceptări erau evenimente obişnuite, în contextul în care forţele aeriene din SUA şi Canada încercau să descurajeze bombardierele sovietice şi avioanele de recunoaştere din largul coastelor nord-americane.

Vezi și: Noul preşedinte al Ucrainei a cerut SUA să înăsprească sancţiunile împotriva Rusiei 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel