Studiu. Descoperirea care poate revoluționa problema pierderii părului cu ajutorul celulelor stem

celule-stem
celule-stem

O echipă de cercetători din California a creat cu ajutorul celulelor stem fire de păr cu aspect natural ce cresc în piele şi care pot revoluţiona industria legată de problema pierderii părului sau alopecia, relatează EFE. 

Procedura, realizată de Institutul de Descoperiri Medicale Sanford Burnham Prebys, a fost prezentată joi la reuniunea anuală a Societăţii Internaţionale de Investigaţie a Celulelor Stem (ISSCR), din Los Aongeles, California (SUA).

Potrivit unuia dintre cercetători, profesorul Alexey Terskikh, pentru experiment s-a utilizat un tip de celulă papilară din stratul superior de piele (epidermă) aflată în interiorul unui folicul pilos şi care controlează creşterea firului de păr inclusiv lungimea şi grosimea. De asemenea, s-au folosit celule stem pluripotente (iPSC) extrase din celulele papilare pentru a reuşi ca firele de păr să crească şi să aibă aspect natural.

Cum au fost realizate experimentele

'Acum avem o metodă robustă şi amplu controlată pentru a genera fire de păr cu aspect natural care cresc prin piele, folosind o sursă nelimitată de iPSC derivate din papile', a subliniat Terskikh. Experimentele au fost realizate cu celule iPSC provenite din pielea umană care au fost inserate în celulele epiteliale ale unei specii deosebite de şoareci de laborator care nu au blană. În prezent, echipa lucrează la dezvoltarea unei 'derivaţii a părţii epiteliale a foliculului pilos care, combinat cu celule stem, va permite generarea de foliculi piloşi umani compleţi', se arată în raport.

În timp ce partea ştiinţifică a fost dezvoltată de Sanford Burnham Prebys, comercializarea produsului se va face prin intermediul Stemson Therapeutics. Ambele companii au sediile în comitatul San Diego, din sudul Californiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel