Studenții Universității Politehnica din București vor învăța spaniolă

Rectorat UPB
Rectorat UPB

Rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti, George Darie, şi directorul Institutului Cervantes, Juan Carlos Vidal Garcia, au semnat vineri un acord prin care profesorii de la Institutul Cervantes vor preda cursuri de limba spaniolă în cadrul Universității Politehnica, scrie Realitatea.net.

Autor: Adela Jușcă

"Este limpede, globalizarea, internaţionalizarea învăţământului şi mobilitatea forţei de muncă implică nu numai o bună cunoaştere a meseriilor, dar şi a culturilor şi limbilor străine. Prin acest curs nu dorim numai un transfer de limbi străine, dar şi cel al valorilor culturale şi sociale spaniole. Acordul presupune desfăşurarea în cadrul universităţii a unor cursuri de limbă spaniolă cu ajutorul Institutului Cervantes. În urma acestor cursuri absolvenţii vor primi un atestat de la acest institut. Orice limbă străină este foarte utilă pentru absolvenţi noştri în contextul în care s-a globalizat, s-a internaţionalizat piaţa forţei de muncă", a declarat rectorul Universității Politehnica București, George Darie.

Un milion de români vorbesc spaniola

Ambasadorul Spaniei în România, Estanislao de Grandes Pascual, afirmă că acest acord este o dovadă a relației excelente dintre Spania și România: "Să nu uităm că un milion de români muncesc în Spania, s-au integrat şi vorbesc spaniola. Spaniola este fără doar şi poate una dintre cele mai importante limbi ale vremurilor noastre. Peste 500 de milioane de oameni vorbesc spaniola. Acest acord între UPB şi Institutul Cervantes este un pas înainte, care consolidează prezenţa limbii spaniole în România".

Inițiativa a fost admirată și de către Președintele Senatului Universității Politehnica București, Ecaterina Andronescu: "Pentru mine Spania este şi ţara în care trăiesc un milion de români şi nu putem decât să mulţumim că i-aţi integrat în aceste vremuri dificile. Sentimentele noastre de afecţiune sunt unele speciale, privind şi din prisma faptului că limba română şi cea spaniolă au aceeaşi origine - limba latină. Acest acord ne duce la ideea de a crea o filieră spaniolă în cadrul universităţii".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel