Studenţii UMF Carol Davila, în boardul International Federation of Medical Students' Associations

DCNews Team / 15 aug 2018 / 11:18 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

În perioada 2-8 august 2018 Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) a fost prezentă la cea de a 67-a Adunare Generală a International Federation of Medical Students' Associations (IFMSA), în Montreal, Canada prin intermediul unei delegații de 13 membri, dintre care 5 fiind studenții prestigioasei Universități de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti. 

Manifestarea internaţională de amploare, International Federation of Medical Students' Associations din Canada a adus o nouă recunoaştere a valorii educaţionale din medicina românească poziţionând încă odată Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti în ierarhia mondială a universităţilor de profil. Astfel, în cadrul Adunării Generale a IFMSA delegaţia României a obţinut o performanţă majoră, chiar şi după o perioadă lungă în care studenții noştri au lipsit din forul de reprezentare internațional al tinerilor medici, Teodor Cristian Blidaru, student al UMF „Carol Davila" reuşind să câştige alegerile pentru noua configurare a boardului Federaţiei, devenind astfel membru în echipa de conducere a IFMSA pentru mandatul 2018-2019, în calitate de Liaison Officer to Student Organizations (LOSO).

„Participarea noastră în evenimente internaționale de acest gen nu este numai o oportunitate, dar şi o responsabilitate imensă față de asociațiile şi universităţile pe care le reprezentăm. Deşi suntem studenți, trebuie să conştientizăm importanța conceptului de sănătate la nivel internațional, astfel delegația din acest an a făcut un pas important spre a pune România pe harta politicilor globale de sănătate. În acest moment este important să aducem acasă tot ceea ce am învățat în aceste zile şi să contribuim la implementarea la nivel național şi local a acestor idei inovative" - Teodor Cristian Blidaru, preşedintele FASMR.

Studenții români, rol de ambasadori

În cadrul întâlnirilor International Federation of Medical Students' Associations au fost discutate subiecte de actualitate de către studenți din 127 de țări membre, dovedindu-şi astfel rolul de ambasadori ai României şi viitori medici, pregătiți să facă față situațiilor la nivel global.

Printre temele de interes internațional la care studenții români au adus o contribuție importantă pe parcursul adunării au fost: calitatea academică din cadrul universităților, responsabilitatea socială a medicilor, satisfacerea universală a nevoilor medicale de bază sau eficientizarea folosirii antibioticelor pentru a evita creşterea rezistenței antimicrobiene.

De asemenea, pe parcursul evenimentului reprezentanți ai departamentelor din cadru Societății Studenților în Medicină din Bucureşti (SSMB) au contribuit la întocmirea planurilor de dezvoltare pe 3 ani a Departamentelor Internaționale de Sănătate Publică, Educație Medicală şi Sănătate a Reproducerii, demonstrând aşadar importanța prezenței lor în cadrul acestor Adunări Internaționale.



STIRE RECOMANDATA

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23