Studenţii francezi învaţă asistenţă socială în Sectorul 6

Sectorul 6
Sectorul 6

Un grup de 10 studenţi francezi vor vizita România pentru a efectua un stagiu de practică în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.

Începând de duminică, timp de o lună, tinerii francezi vor avea ocazia să se familiarizeze cu sistemul de asistenţă socială din România, îşi vor însuşi principii şi vor aplica tehnici concrete de intervenţie în lucrul cu beneficiarii de servicii sociale.

Vizita are loc în cadrul parteneriatului încheiat, în urmă cu 7 ani, între Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 şi Institutul Mediteranean de Formare şi Cercetare în Asistenţă Socială, din Franţa.

Peste 50 de studenţi francezi au beneficiat până acum de posibilităţile de formare deschise de acest parteneriat


În această perioadă, o delegaţie de specialişti ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 se află la Avignon, Franţa, pentru a participa la Conferinţa Internaţională cu tema „Atractivitatea serviciilor acordate la domiciliu – o miză pentru societate". În cadrul conferinţei, la care mai participă invitaţi din Franţa, Italia, Belgia şi Portugalia, delegaţia română a prezentat o expunere pe tema îngrijirii la domiciliu a copiilor cu dizabilităţi, un serviciu acordat de peste un deceniu în Sectorul 6. „Echipa mobilă", aşa cum se numeşte programul destinat copiilor cu dizabilităţi, este finanţată şi susţinută de administrația sectorului 6, în cadrul unei strategii mai ample de îmbunătăţire a serviciilor sociale adresate comunităţii.

Magazinul caritabil SocialXChange din Sectorul 6 este un alt proiect adus în discuţie de reprezentanţii români. Principiile acestui program, structura de organizare şi metodele de creştere a implicării cetăţenilor în viaţa comunităţii au stârnit interesul celor prezenţi.


A fost o bună ocazie pentru participanţi de a învăţa din experienţa celorlalţi şi de a dezbate teme de actualitate din domeniul asistenţei sociale.

Vizita de lucru s-a mai concretizat în întâlniri şi ateliere adresate profesioniştilor din domeniul social, toţi participanţii punând accent pe importanţa perfecţionării continue şi a schimbului de experienţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel