Studenţii de la Medicină, schimbare ”obligatorie”

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat că de anul acesta va avea loc o schimbare care îi va afecta pe toți studenții de la Medicină.

Studenţii la Medicină vor face obligatoriu, începând din anul universitar care începe în octombrie, un stagiu de practică la Ambulanţă, întrucât este obligatoriu să treci prin urgenţă pentru a deveni un medic foarte bun, a declarat vineri, la Poiana Braşov, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

"Voi vorbi cu ministrul pentru Cercetare, Mihnea Costoiu, cu rectorii universităţilor de medicină, astfel încât chiar din acest an universitar, care începe la 1 octombrie, să introducem obligatoriu un stagiu de practică la ambulanţă, în vacanţa de după anul trei", a declarat pentru Mediafax ministrul Sănătăţii,care a participat la deschiderea celei de a XV-a Conferinţe naţionale de medicină de urgenţă, organizată în perioada 11-14 septembrie, la Poiana Braşov, de către Asociaţia Serviciilor de Ambulanţă din România, împreună cu Societatea de Salvare Bucureşti.

Potrivit ministrului Sănătăţii, medicina de urgenţă este baza pregătirii pentru orice specialitate, iar serviciile de ambulanţă sunt cel mai potrivit loc unde studenţii îşi pot începe pregătirea.

"Consider că este absolut necesar să începem acest proiect cât mai repede. De cele mai multe ori, practica studenţilor este neglijată şi de aceea vom face toate demersurile pentru ca din acest an, obligatoriu, studenţii să facă un stagiu de practică în serviciile de ambulanţă şi SMURD", a adăugat ministrul Nicolae Bănicioiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel