EXCLUSIV  Cine e principalul suspect în cazul studenților uciși la Iași. Mihai Untaru, despre miza informațiilor puține aruncate în presă / UPDATE

Foto ilustrativ Pixabay
Foto ilustrativ Pixabay

Comisarul-șef (r) Mihai Untaru a atras atenția, într-o discuție pentru DC News, asupra unui aspect care ne-ar putea arăta că anchetatorii sunt "pe drumul cel bun" în ceea ce privește identificarea autorului/autorilor. UPDATE. Câteva ore mai târziu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a cerut arestarea în lipsă a principalului suspect. 

UPDATE 3. Conducerea UMF: Se va acorda tot concursul autorităţilor în depistarea autorilor faptei

Universitatea de Medicină şi Farmacie Gr. T. Popa transmite condoleanţe familiilor celor doi tineri care au fost găsiţi decedaţi, sâmbătă, într-o vilă dintr-un cartier rezidenţial din Iaşi, conducerea UMF precizând că va acorda tot concursul autorităţilor în depistarea cu celeritate a autorilor faptei.

Potrivit reprezentanţilor UMF Iaşi, unul dintre cei doi tineri, Jniyah Youssef, era student în anul 2, la specializarea Medicină Generală, linia de predare în limba franceză.

'Conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie 'Grigore T. Popa' din Iaşi regretă profund trecerea în nefiinţă a studentului Jniyah Youssef şi a prietenei acestuia Ioana Vanesa Burlacu. Condiţiile tragice în care şi-au găsit sfârşitul cei doi tineri au cutremurat întreaga comunitate a Universităţii şi a oraşului Iaşi. Este o anchetă în desfăşurare care cercetează acest caz. Conducerea UMF Iaşi este permanent preocupată de siguranţa studenţilor şi va acorda tot concursul autorităţilor în depistarea cu celeritate a autorilor acestei abominabile fapte. Transmitem condoleanţe familiilor şi prietenilor!', se menţionează într-un comunicat de presă transmis de UMF 'Gr.T.Popa' din Iaşi, potrivit Agerpres. 

Cine e principalul suspect 

UPDATE 2. Principalul suspect în cazul studenților uciși de la Iaşi este căutat. Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a cerut arestarea în lipsă a lui Ahmed E.B., cetățean marocan, de asemenea student la Medicină la Iaşi. Este așteptat să se emită un mandat de urmărire internațională.

Bărbatul ar avea pașaport canadian și puternice legături în străinătate, conform Adevărul.

UPDATE 1: Potrivit Antena 3, Poliția ar avea un suspect în cazul studenților de la Iași. Ar fi vorba de un cetățean străin.

Știre inițială

În cursul nopții de vineri de sâmbătă, doi tineri de 25 și 23 de ani, studenți la Medicină, au fost găsit morți într-o vilă de lux din cartierul ieșean Moara de Vânt. Una dintre persoanele ucise era un tânăr originar din Maroc, iar cea de-a doua persoană era prietena acestuia, originară dintr-o comună de la marginea municipiului. 

Descoperirea macabră a fost făcută după ce polițiștii au primit informația că tânărul marocan, care ar fi trebuit să ajungă la Bruxelles vineri, pe 10 decembrie, nu a mai urcat în avion. 

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au început urmărirea penală in rem, pentru omor calificat. 

Potrivit presei locale, tânăra ar fi fost ucisă cu 35 de lovituri de cuțit, iar cetățeanul marocan cu 17. După ce și-au dat ultima suflare, s-ar fi încercat incendierea cadavrelor. Foc a fost pus și la parterul vilei. 

Mihai Untaru: Orice apariție în presă ar însemna o atenționare către autori. Pare că anchetatorii sunt stăpâni pe situație

Comisarul-șef (r) Mihai Untaru a spus pentru DC News, în legătură cu acest caz, că până la momentul actual sunt prea puține informații în spațiul public pentru a formula o ipoteză plauzibilă - asta poate însemna că anchetatorii sunt stăpâni pe situație. 

"Eu cred că, în ciuda dificultăților, tăcerea asta o să aducă totuși un răspuns pozitiv privind identificarea autorilor. Se merge destul de repede, cu informații foarte slabe către presă. Înseamnă că sunt stăpâni pe situație.", a spus Mihai Untaru. 

"Când ai de-a face cu un asemenea tip de infracțiune și nu *transpiră* către presă foarte multe lucruri, doar faptul general, înseamnă că ei efectiv nu au nevoie de publicitate și sunt deținătorii unor informații suficient de palpabile și evidente.", a continuat comisarul-șef (r), făcând o paralelă cu asasinatul de Arad, când "s-au dat informații cât s-a putut către presă, în speranța că s-ar găsi ceva ce i-ar putea ajuta."

"Orice apariție în presă ar însemna o atenționare către autori.", a punctat el. Totuși, Mihai Untaru a afirmat că tinerii au fost uciși "într-un mod sălbatic, ca o răzbunare. E o radiografie complexă care trebuie făcută pe caz."

Ținând seamă de faptul că unul dintre ei era cetățean marocan, dar și de cazuistica existentă în zona Moldovei, Mihai Untaru consideră că "trebuie să extinzi foarte mult zona de control, de analiză, să găsești cele mai bune explicații și cele mai viabile ipoteze care să fie confirmate în final."

"Faptul că s-au dat puține informații către presă îmi dă speranța că ei sunt în posesia unor date suficiente și că toată povestea e ținută *la rece*, sub control. Aștept să văd că ies cu autorii.", a conchis el. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel