STS: Peste jumătate dintre apelurile efectuate în 2020 la 112 au reprezentat urgenţe. Cel mai ridicat procent de la implementarea 112

STS: Peste jumătate dintre apelurile efectuate în 2020 la 112 au reprezentat urgenţe. Cel mai ridicat procent de la implementarea 112
STS: Peste jumătate dintre apelurile efectuate în 2020 la 112 au reprezentat urgenţe. Cel mai ridicat procent de la implementarea 112

Peste jumătate dintre apelurile efectuate în anul 2020 la 112 au reprezentat urgenţe pentru care a fost necesară intervenţia agenţiilor specializate - Ambulanţă, ISU-SMURD, Poliţie, Jandarmerie, Salvamont, ceea ce reprezintă cel mai ridicat procent de la implementarea în 2004 a numărului unic 112 în România.

'Numărul unic de urgenţă 112 este apelat tot mai responsabil, de la an la an, cetăţenii sunând mai mult pentru a semnala urgenţe reale şi mai puţin pentru situaţii non-urgente', informează un comunicat al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS).

În 2020, operatorii STS 112 au preluat 10.234.595 de apeluri, mai puţine cu 1.067.286 faţă de anul precedent. Apelurile de urgenţă au reprezentat 56,71% din numărul total al apelurilor recepţionate. Diferenţa de 43,29% a fost dată, în principal, de apeluri efectuate din eroare, solicitări de informaţii despre noul coronavirus sau diverse alte motive, farse şi un mic procent de apeluri injurioase.

Apelurile recepţionate în cele 12 luni ale anului trecut au fost transferate către agenţiile de intervenţie, astfel: * Ambulanţă - 53%; * Poliţie - 22,99%; * ISU-SMURD - 19,32%; * Jandarmerie - 4,1%; * alte agenţii - 0,59%. În 2020, operatorii STS 112 au primit cele mai multe apeluri în jurul orei 24,00, iar cele mai puţine în jurul orei 03,00.

'În data de 2 noiembrie 2020, aceştia au preluat cel mai mare număr de apeluri - 33.843, peste 63,71% dintre acestea reprezentând urgenţe (21.561 de apeluri)', arată sursa citată.

În perioada februarie - decembrie 2020, la Serviciul de urgenţă 112 s-au primit 458.370 de apeluri pe problematica noului coronavirus.

Pe data de 11 februarie este marcată Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgenţă 112, număr comun al celor 27 de state membre ale UE, utilizat pentru a solicita intervenţiile agenţiilor specializate - Ambulanţă, Pompieri, Poliţie, Jandarmerie şi salvatori montani. În România, Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă (SNUAU) a fost înfiinţat în urmă cu 17 ani şi este administrat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel