Străzile din Rusia sunt la fel: Oamenii merg pe străzi, iau metroul, încă mănâncă la McDonalds și-și beau cafeaua. Cei care mai sunt. Mulți din clasa mijlocie au părăsit țara

foto pixabay Sergey/ Străzile din Rusia sunt la fel
foto pixabay Sergey/ Străzile din Rusia sunt la fel

În vreme ce Ucraina este distrusă și oamenii îi mor sub ploaia de rachete, Rusia este la fel. 

Străzile Rusiei sunt încă aceleași, scrie Sky News. Nu sunt resturi a ceea ce au fost odată, ca-n Ucraina. Sunt intacte! Luminile sclipesc de-a lungul bulevardelor elegante și sugerează un caleidoscop de vieți private, împânzite pe fațadele de noapte ale clădirilor sovietice, transmite sursa citată. 

Oamenii merg pe străzi, iau metroul, încă mănâncă la McDonalds și beau cafea

Oamenii merg pe străzi, iau metroul, fac coadă la McDonalds - acolo unde unele francize sunt încă deschise, beau până noaptea, cumpără cafea, așa cum până acum trei săptămâni o făceau și ucrainenii. 

Și totuși, pe străzile Rusiei se simte mirosul anilor `90: ”Îl simt. Magazinele sunt acoperite, văd mai mulți oameni bătrâni, mai mulți cerșetori. Mi-e frică că pot fi arestat în orice moment”. 

Acei bătrâni sunt însă cei care știu ce urmează. Au mai trăit asta. Rusia este expusă riscului de nerespectare iminentă a datoriei sale. Ultima dată a plătit în ruble. Toți cei din Rusia, peste o anumită vârstă, își amintesc despre devalorizarea rublei din anii `90 și de nerambursarea datoriei din 1998.

Marina Ovsyannikova, act de protest infinit de curajos

Astăzi, oamenii se tem în Rusia. Le este frică să vorbească împotriva liniei oficiale. Jurnalista Marina Ovsyannikova, care a apărut cu un banner ”Vă mint, nu credeți propaganda”, a primit o amendă, dar instanțele nu s-au pronunțat pe apariția sa la TV, ci doar pe mesajul video transmis prealabil. Într-un război informațional cinic, gestul ei a fost un act de protest infinit de curajos, mai scrie sursa citată. Kremlinul insistă să transmită că în Ucraina desfășoară o operațiune militară specială. 

Rușii din clasa mijlocie au părăsit țara. Își croiesc un nou drum într-o lume care nu-și exprimă simpatia față de ei

Ceea ce nu se mai vede pe străzile din Rusia sunt oamenii care au plecat, cei care făceau parte din categoria mijlocie. Zeci de mii de ruși au plecat în Erevan, Tbilisi, Riga, Istanbul, Almaty, Bishkek și Sri Lanka, mai notează sursa citată. Moscova este golită de clasa mijlocie post-sovietică. Rușii plecați își croiesc un nou drum, ca exilați, așa cum au făcut-o atâtea valuri înaintea lor. Însă simpatia lumii nu va fi cu ei, așa cum nu a fost nici în România cu rușii plecați de 20 de ani din țara lor, care și-au căutat un nou drum în viață, la noi în țară. Indiferent de riscurile pe care astăzi rușii din clasa mijlocie și le-au asumat în fața regimului Putin, oricât de greu le-a fost să-și părăsească țara în doar câteva zile, chiar dacă bombele nu cădeau asupra lor, ei nu vor fi tolerați, așa cum sunt ucrainenii care fug în același mod, dar sub amenințarea morții ce vine din cer. 

Tinerii privesc abătuți spre un viitor pe care cred că nu-l merită

Jurnalistul care a descris această atmosferă, de pe străzile Moscovei, scrie cum în timp ce Mariupol era atacat în a 16-a zi de război, un grup de tineri, dintr-un local plin de bere artizanală, cheamă echipa de jurnaliști englezi. Prima lor întrebare a fost despre sancțiuni. Sunt abătuți cu privire la un viitor pe care ei consideră că nu-l merită. Totuși, despre invazia Ucrainei, ei spun, într-o engleză fluentă: ”Trebuia să o facem. Zelenski construia arme nucleare, nu aveam altă opțiune”. Fapt pe care Ucraina îl neagă. Într-o farmacie locală, o femeie încearcă să mai cumpere ceva medicamente înainte să se epuizeze. Farmacista, cu suspiciune, îl întreabă pe jurnalistul britanic: ”Marea Britanie va păstra banii și casele pe care le iau de la rușii bogați, nu-i așa? Banii aceia nu se vor întoarce în Rusia?”, care-i răspunde că, cel mai probabil așa va fi, banii nu se vor întoarce în Rusia. 

”Încă în viață”

Întâlnindu-se cu cineva pe care-l intervievase în trecut, când Navalni s-a întors la Moscova, după otrăvire, și foarte mulți oameni au ieșit pe străzi, jurnalistul îl întreabă cum este. ”Încă în viață” spune el, arătând, din cap, spre țara vecină, Ucraina. 

”Rusia este multe țări într-una. Mulți oameni care își doresc să fie altfel, mulți care preferă să nu se adâncească în complexitățile geopolitice pe care cred că politicienii le exploatează în detrimentul poporului, mulți care sunt recunoscători să se înrădăcineze în status quo-ul naționalist.” conchide sursa citată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel