Strategie sau fractură la mitingul cadrelor militare din 24 ianuarie

Cadrele militare în rezervă s-ar părea că sunt divizate în ceea ce privește mitingul din 24 ianuarie.

Rezerviștii din Iași au renunțat să mai participe la mitingul anunțat, duminică, în timp ce cadrele din București spun că  aceștia vor participa la mitingul din fața Guvernului, așa cum au anunțat inițial. 

Cadrele în rezervă din Iași, care anunțaseră un protest în timp ce aici se aflau președintele Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș, s-ar fi răzgândit. Primarul interimar al Iașiului și prefectul județului ar fi promis rezerviștilor că vor înlesni o întrevedere a acestora cu Dacian Cioloș.  

În replică, Mircea Dogaru, președintele Sindicatului Național al  Militarilor în Rezervă și Retragere, a declarat la RTV că "Biroul Operativ al Sindicatului a cerut celor de la Iași să se prezinte cu lista de revendicări trimisă de la București la președintele Iohannis, deoarece cu premierul Cioloș se negociază de circa trei săptămâni" 

[citeste si]

"Mitingul de la București se va termina sau nu  în momentul în care se va afla răspunsul domnului Iohannis. Nu există nicio fractura, există strategia unică a sindicatelor cadrelor militare, din cauză că sunt foarte mulți invitați la Iași. I-am sfătuit atât pe Iohannis, cât și pe Cioloș să nu meargă acolo. Vor fi persoane care vor încerca deturnarea, la fel ca la Chișinău, a aspiraților românești.

În această situație, militarii noștri nu numai că nu vor mai picheta, dar se vor întoarce pentru apărarea Guvernului, a președintelui și a țării împotriva oricui", a mai declarat Mircea Dogaru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel