Stonehenge, unul din mistere, rezolvat. De unde au fost aduse lespezile gigantice

Stonehenge2007_07_30
Stonehenge2007_07_30

Rezultatele analizei unor fragmente de oase carbonizate descoperite la Stonehenge susţin ipoteza arheologilor potrivit căreia lespezile gigantice verticale din ansamblul cu o vechime de 4.500 de ani inclus în patrimoniul mondial UNESCO au fost aduse de la 260 de kilometri, din Ţara Galilor, potrivit DPA.

O echipă de cercetători de la universităţi britanice, franceze şi belgiene au examinat rezultatele analizei cu izotopi de stronţiu ale fragmentelor de oase aparţinând unui număr de 25 de persoane, descoperite lângă locul fostului crematoriu din apropierea monumentului, iar concluzia este că cel puţin 10 dintre aceştia nu au trăit în regiunea Stonehenge.

Coroborând acest lucru cu dovezile arheologice, sugerăm că, potrivit celei mai plauzibile ipoteze, ar putea fi originari din Ţara Galilor, regiune din care provin şi blocurile de piatră albastră ridicate în stagiile iniţiale ale construcţiei, a spus grupul de oameni de ştiinţă, condus de experţi de la departamentul de arheologie al Universităţii Oxford.

Rezultatele scot în evidenţă importanţa conexiunilor între diferite regiuni în ceea ce priveşte deplasarea atât a materialelor cât şi a oamenilor în procesul de construcţie şi utilizare a Stonehenge, au explicat cercetătorii în cel mai recent număr al revistei Scientific Reports, parte din grupul editorial Nature.

Construcție în scopuri religioase

Arheologii cred că cercul principal de la Stonehenge, cu un diametru de 30 de metri, a fost construit în scopuri religioase, politice sau pentru alte ceremonii.

Ciclurile anotimpurilor se pare că au inspirat oamenii din neolitic să alinieze lespezile gigantice, de 25 de tone fiecare, după mişcările soarelui.

Studii recente sugerează că pietrele verticale mai mici folosite la construcţia monumentului au fost extrase din Ţara Galilor şi deplasate, inclusiv peste un râu, până la monumentul din comitatul Wiltshire. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel