Stelian Negrea, acuzat de AZIR că a furat bani. Replica jurnalistului

Jurnalistul Stelian Negrea este acuzat de Asociația Ziariștilor Independenți din România (AZIR) că și-a însușit banii pentru organizarea unui congres în toamna lui 2015. Jurnalistul a replicat că a avut un contract cu AZIR, pe care asociația l-a reziliat unilateral, fără explicații. 

Iată ce transmite AZIR, potrivit revista22.ro:

"Asociația Ziariştilor Independenți din România – AZIR, Secția românească a Asociației Europene a Jurnaliştilor-AEJ, aduce la cunoştința comunității jurnalistice că Adunarea Generală şi Consiliul Director au decis să îl elimine pe Stelian Negrea din organizație pentru grave încălcări ale principiilor etice ale AZIR/AEJ, cât şi pentru fapte penale aflate în competența justiției.

Deşi a fost apărat de AZIR-AEJ, atât el cât şi soţia sa, în numele libertăţii presei, Negrea nu s-a dovedit demn de încrederea organizaţiei ci, dimpotrivă, s-a folosit de relaţiile organizaţionale bazate pe respect şi încredere pentru a-şi spori veniturile". 

Potrivit sursei citate, la Congresul Asociației Europene a Jurnaliștilor (AEJ), din toamna lui 2015, organizat de AZIR, Stelian Negrea și-ar fi însușit "în mod fraudulos" o parte din banii de sponsorizare a evenimentului. El "a recurs la manipulări josnice înşelând buna-credință a președintei asociației și a colegilor, pentru a dirija sume către firma proprie, Gershwin s.r.l., aflându-se astfel într-o evidentă situație de incompatibilitate. De asemenea, a refuzat să restituie ştampila şi să prezinte documente justificative pentru banii cheltuiți din contul asociației", mai transmite Asociația, precizând că l-a dat în judecată.

Pentru paginademedia.ro, Stelian Negrea a replicat:

"Asa se intampla cand sefimea de la AZIR s-a vazut cu sacii in caruta. Cand se rugau de mine cu cerul si pamantul in august 2015 ca nu aveau nici un euro pentru congresul AEJ de la Sibiu din noiembrie 2015 nu mai invocau nici un fel de matrapazlacuri ci semnau contracte de reprezentare si comision prin care erau de acord sa imi dea 10% din incasari numai sa le aduc bani pentru organizarea congresului AEJ de la Sibiu.

Dupa ce le-am adus sponsorizari de 24.800 Euro si dupa ce s-a incheiat cu succes congresul AEJ de la Sibiu din noiembrie 2015 conducerea AZIR pur si simplu nu mai recunoaste contractul de reprezentare si comision pe care au decis sa-l rezilieze unilateral. Nu mai recunosc nici alte contracte pe care le-au semnat prin presedinta AZIR care acum se incurca in minciuni.

Le poftesc pe distinsele doamne sa se adreseze Justitiei cum o voi face si eu pentru a-mi recupera sumele restante pe care le au restante fata de mine. Tin sa le reamintesc celor de la AZIR ca AEJ mi-a luat apararea in diferendele cu Antenele lui Voiculescu, ei neavand nici un merit. O sa fac publice atat contractul de reprezentare si comision semnat de presedinta AZIR cat si alte dovezi care sa arate ipocrizia si duplicitatea unor doamne ajunse la varsta senectutii."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel