Steagul României în Harghita. UNPR cere autorităţilor de la Miercurea Ciuc repunerea drapelului în curtea IPJ

Florin Răvdan / 15 mai 2019 / 19:13 Salveaza PDF Comentarii
Steagul României, arborat în curtea IPJ Harghita
Descriere foto: Steagul României, arborat în curtea IPJ Harghita

UNPR a făcut o solicitare către autorităţile din Miercurea Ciuc prin care cere repunerea steagului României în curtea IPJ Harghita. În 2015, premierul interimar de la acel moment, Gabriel Oprea, arborase în curtea IPJ Harghita cel mai mare drapel al României, în cadrul unei ceremonii de celebrare a tricolorului, la care au participat aproximativ 3.000 de persoane. 

“Prin cinstirea simbolurilor naţionale, menţinem vie energia noastră ca neam, pentru că de aici ne tragem puterea de a depăşi greutăţile şi de a merge mai departe. Actualul context geopolitic, provocările externe cărora România trebuie să le facă faţă sunt tot atâtea motive pentru ca fiecare dintre noi să dovedim ataşamentul faţă de valorile naţionale”, declara premierul interimar la acea vreme. 

Steagul, dat jos 

 

Ulterior, autorităţile harghitene au decis coborârea steagului de pe catarg, iar acest lucru i-a înfuriat pe cei de la UNPR. 

"Este un atac la valorile și simbolurile naționale ale României, un gest de neacceptat al autorităților locale, un gest vădit împotriva românilor și a românismului, pe care îl condamnăm cu fermitate. Îi îndemnăm pe cei care au luat decizia eliminării celui mai mare drapel național, simbol al sacrificiului şi al credinţei poporului român, să reflecteze serios asupra gravității deciziei lor, să-și consulte conștiința și să repună de urgență tricolorul în curtea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Harghita, acolo unde a fost instalat", se arată în comunicatul celor de la UNPR. 

Motivul: steagul a fost rupt de vânt 

 

În replică, inspectorul-şef al IPJ Harghita, comisarul-şef de poliţie Mircea-Ştefan Iordan, a declarat pentru AGERPRES că drapelul a fost rupt de furtună, din cauza dimensiunii sale mari, fiind deteriorat inclusiv sistemul de susţinere şi s-a luat decizia de a fi coborât de pe catarg şi de a fi recondiţionat sau înlocuit.

"Din respect pentru drapelul naţional, pentru că era deteriorat de furtună, am luat decizia de a-l coborî de pe catarg şi de a-l înlocui în cel mai scurt timp", a afirmat comisarul-şef Iordan.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a dat asigurări că toţi colegii săi de la Serviciul Logistic "sunt conectaţi la această situaţie şi lucrează pentru a o remedia", iar în cel mai scurt timp drapelul va fi repus pe catarg.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25