STB, anunț CRUCIAL pentru călători în caniculă

Dilatarea şinelor de tramvai, fenomen care apare în perioadele caniculare, nu pune în pericol viaţa sau sănătatea călătorilor, anunță reprezentanţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB).

'În perioade caniculare, şina de tramvai ajunge la temperaturi foarte ridicate, de peste 60 de grade, fapt ce poate provoca unele probleme în circulaţia vehiculelor, dar nu pune în niciun caz în pericol viaţa sau sănătatea călătorilor. Din acest motiv, vara se dilată şina de tip Oţelul Roşu, care nu se regăseşte pe traseele pe unde merg autobuze. Dilatarea şinei se manifestă numai pe cea prinsă în dale de beton, fixată cu un cauciuc profilat, fără prindere mecanică. Reparaţia la şina dilatată se face operativ, de câte ori este nevoie, prin tăierea ei, scurtare şi sudare', se precizează într-un comunicat al STB.

Potrivit STB, o altă problemă care apare în zilele extrem de călduroase este cea legată de lichefierea accentuată a masticului, însă acesta se foloseşte la un altfel de şină, de tip nou, care are prindere mecanică şi nu apar efecte ale dilatării.

'La 30 de grade la umbră, masticul se topeşte, devine mult mai fluid. El este luat şi de alte maşini pe roţi şi pe alte linii decât cele cu cale proprie a tramvaiului. Măsura este de a se completa de câte ori este nevoie în astfel de cazuri', mai spun reprezentanţii societăţii.

Prognoza ANM

Potrivit prognozei publicate vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie, vremea va fi călduroasă la Bucureşti, caniculară în orele amiezelor, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic.

Cerul, mai mult senin, va avea înnorări temporar accentuate în după-amiezele zilelor de sâmbătă şi duminică, când va creşte semnificativ probabilitatea pentru averse, ce pot avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Conform ANM, temperaturile maxime în aceste zile vor fi de 35 - 36 de grade Celsius, iar cele minime de 19 - 21 de grade.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel