Statutul magistratului. Vot în Camera Deputaţilor

Modificările la legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor intră, miercuri, 6 decembrie, în dezbatere şi la votul plenului Camerei Deputaţilor. 

Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei a adoptat săptămâna trecut raport favorabil pentru proiectul de modificare a legii 303/2004. Raportul a fost adoptat cu 10 voturi pentru, 5 împotrivă şi 8 abţineri.

Printre modificările votate săptămâna trecută în comisie se numără şi aceea potrivit căreia judecătorul sau procurorul poate fi suspendat din funcţie şi în cazul în care a fost trimis în judecată pentru o infracţiune, dacă se apreciază, în raport de circumstanţele cauzei, că se aduce atingere prestigiului profesiei.

În situaţia în care s-a apreciat că judecătorul sau procurorul poate fi menţinut în funcţie, acestuia i se poate interzice provizoriu exercitarea anumitor atribuţii până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Prevederile se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care faţă de judecător sau procuror s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune şi organul judiciar a stabilit în sarcina sa obligaţia de a nu exercita profesia în exercitarea căreia a săvârşit fapta, se arată în amendamentul asumat de CSM - ALDE şi USR, votat de parlamentari. Senatorii şi deputaţii au modificat articolul 62 al legii 303/2004, astfel încât suspendarea magistraţilor va fi posibilă în funcţie de decizia Consiliului Superior al Magistraturii. În prezent, judecătorii şi procurorii trimişi în judecată erau suspendaţi de drept odată cu punerea în mişcare a urmăririi penale.

[citeste si]

'Judecătorii pot fi numiţi, la cererea motivată, în funcţia de procuror la parchetele de pe lângă judecătorii, iar procurorii în funcţia de judecător la judecătorii, prin decret al preşedintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege', este un alt amendament adoptat de parlamentari, notează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel