Statul Islamic a distrus un templu celebru din Palmira: Cele mai întunecate previziuni s-au adeverit

Maamoun Abdul Karim, directorul pentru antichități și muzee din Siria, a anunțat în urmă cu o zi că jihadiștii din gruparea Statul Islamic (SI) au aruncat în aer templul lui Baal-Shamin din orașul antic Palmira (estul Siriei), clasat de UNESCO în Patrimoniul Mondial al Umanității, citează AFP și Reuters.

"Daech (acronimul în limba arabă pentru SI) a plasat astăzi o mare cantitate de explozibili în templul lui Baal-Shamin înainte de a-l arunca în aer. Clădirea a fost distrusă în mare parte", a indicat Maamoun Abdul Karim, potrivit Agerpes.

Partea închisă a templului "a fost distrusă și coloanele din jur s-au prăbușit", a precizat el.

"Cele mai întunecate previziuni ale noastre din păcate s-au adeverit", a deplâns Abdul Karim.

Templul lui Baal-Shamin a început să fie ridicat în anul 17, fiind apoi extins de împăratul roman Hadrian în 130. Baal-Shamin este zeul fenician al cerului.

Jihadiștii "au comis execuții în teatrul antic, ei au distrus în iulie celebra statuie Leul aflată la intrarea Muzeului Palmira și au transformat muzeul în tribunal și închisoare. Ei de asemenea l-au asasinat marți pe fostul director de antichități din oraș Khaled al-Assad", a adăugat Abdul Karim.

Anunț cutremurător: Statul Islamic l-a decapitat la Palmira pe fostul director al Antichităților siriene

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel