Statul de drept. Comisia Europeană propune CONDIȚIONAREA fondurilor UE. Juncker, MESAJ OFICIAL

Președintele Comisiei Europene: Jean-Claude Juncker
Președintele Comisiei Europene: Jean-Claude Juncker

Comisia Europeană a propus miercuri, într-o iniţiativă fără precedent, "restrângerea accesului la fondurile UE" pentru ţările membre care încalcă statul de drept, conform proiectului de buget comunitar pentru perioada 2021-2027, relatează AFP. 

"Propunem un nou mecanism care va permite protejarea bugetului în funcţie de riscurile legate de deficienţe ale statului de drept", a explicat preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în Parlamentul European. 

"Este vorba de un mecanism cu aplicare generală, deoarece nu vizează anumite state membre", a spus el.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, susţinut de Franţa, Germania şi alte state contributoare nete la bugetul comunitar, a prezentat miercuri propunerile pentru cadrul bugetar multianual al UE pentru perioada 2021-2027, în care, conform oficialilor la care face referire Reuters, accesarea fondurilor europene în cadrul Politicii de Coeziune va fi legată de criterii privind situaţia statului de drept. 

Prezentarea acestei propuneri va fi însă doar o etapă în elaborarea bugetului, care urmează să fie definitivat după negocieri ulterioare ce se anunţă dificile. 

Amenințarea Poloniei 

Oficiali polonezi au sugerat că Polonia ar putea bloca bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027 dacă se va încerca o condiţionare a accesării fondurilor europene. 

Ieşirea Marii Britanii din UE va lăsa în bugetul comunitar un gol anual de 12-14 miliarde de euro. Comisia Europeană a propus deja acoperirea parţială a acestui gol prin sporirea contribuţiilor statelor membre, pentru partea neacoperită fiind însă nevoie de economii. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel