Statul Botswana a emis sute de autorizaţii pentru vânătoarea de elefanţi

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Sute de elefanţi vor fi vânaţi legal în Botswana, după ce statul a emis mai multe autorizaţii în acest sens. 

Vânătorii pot împuşca 287 de elefanţi în acest sezon, a anunţat în cadrul unui interviu directorul Departamentului pentru faună sălbatică şi parcuri naţionale, Kabelo Senyatso. Sezonul de vânătoare se desfăşoară în perioada 6 aprilie - 21 septembrie.

Botswana a interzis vânătoarea în 2014, însă a ridicat această interdicţie în 2019. Vânătoarea a fost apoi întreruptă de izbucnirea pandemiei de COVID-19, ceea ce a determinat retragerea unora dintre vânători internaţionali.

"Relicvă brutală din secolele trecute". ONG-urile reacţionează



Senyatso a apărat decizia Botswanei de a permite vânătoarea şi emiterea autorizaţiilor, argumentând că Guvernul a introdus politica în urma consultărilor. Vânătoarea de elefanţi şi alte specii este o politică guvernamentală care a fost adoptată în urma unui proces deschis de consultare de către cabinetul de miniştri şi a fost susţinută de Botswana, a spus el cu referire la populaţia ţării.

Grupul pentru protecţia animalelor Future for Elephants a condamnat această iniţiativă, descriind vânătoarea de trofee de elefanţi drept o relicvă brutală din secolele trecute, care nu are nicio justificare în condiţiile în care multe specii sunt ameninţate cu dispariţia.

Vânătoarea aduce beneficii economiei, potrivit Botswana Wildlife Producers Association (BWPA). Da, sezonul de vânătoare a început astăzi şi avem deja clienţi pe teren, unii venind din America şi din alte ţări, a declarat purtătoarea de cuvânt a asociaţiei, Debbie Peake.

Peake a precizat că asociaţia pe care o reprezintă speră că mesajul său va fi acela că astfel de călătorii nu întâmpină dificultăţi. Oamenii pot veni atâta timp cât se conformează protocoalelor COVID-19, a spus ea pentru DPA, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel