Statele Unite ar trebui 'să nu gesticuleze' în legătură cu problema Mării Chinei de Sud

Statele Unite ar trebui 'să nu gesticuleze' în legătură cu problema Mării Chinei de Sud, a declarat luni Ministerul de Externe chinez, citat de Reuters. Purtătorul de cuvânt al ministerului Geng Shuang a făcut comentariile într-un briefing de presă cotidian la Beijing.

La rândul său, un emisar american a denunţat luni 'intimidarea' practicată de Beijing în Marea Chinei de Sud, la o reuniune a liderilor din Asia de Sud-Est, şi i-a invitat la un summit special la Washington, în numele preşedintelui Donald Trump. Printre altele, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez a declarat luni că preşedintele Xi Jinping şi preşedintele SUA Donald Trump sunt în legătură permanentă prin diverse mijloace, întrebat când şi unde s-ar putea întâlni cei doi lideri. Vineri, Trump a sugerat că ar putea semna un mult-aşteptat acord comercial cu China în statul agricol Iowa.

Negociatorii americani şi chinezi se grăbesc să finalizeze textul unui acord 'faza unu' pentru ca Trump şi Xi să-l semneze în această lună, un proces afectat de o dispută asupra cererilor Statelor Unite pentru un calendar de achiziţii chineze a produselor agricole din SUA. O dată critică este 15 decembrie, când noile tarife americane asupra importurilor chineze precum laptopuri, jucării şi aparate electronice urmează să intre în vigoare. Atât Statele Unite, cât şi China au interesul să încheie un acord şi să evite aceste tarife, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel