Start-up Transilvania: 3 mil. euro atrase, 150 de locuri de muncă create, salarii garantate

Demarat în primăvara anului trecut, proiectul Star-up Transilvania a vizat dezvoltarea culturii antreprenoriale pentru 750 de persoane din Regiunea Centru. 

Proiectul a fost cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 (POCU/82/3/7/105-275), Axa prioritară 3, locuri de muncă pentru toţi, obiectivul tematic 8 – promovarea unor locuri de muncă durabile şi de calitate şi sprijinirea mobilităţii lucrătorilor, Prioritatea de Investiţii 8.III – activităţi, independente, antreprenoriat, înfiinţare de întreprinderi, inclusiv a unor întreprinderi mici şi mijlocii inovatoare. Valoarea totală a proiectului a fost 21.706.666 de lei, iar valoare cofinanţării Uniunii Europene este 18.259.511 lei.

Programul este derulat de Federaţia Naţională a Sindicatelor în Industria Alimentară şi Gremiul Levantin – Casa de Comerţ Balcanică, reprezentată de preşedintele prof. dr. Liviu Pandele.

La nivel de Brașov, prin acest program, au rezultat 67 de întreprinderi beneficiare ale ajutorului de minimis înființate în municipiul Brașov și o atragere de fonduri de 3 milioane de euro, care vor intra de luna aceasta în conturile câștigătorilor acestor proiecte. „Faptul că am reușit să ajungem cu această echipă la final, iar ca și concluzii, 67 de firme sunt beneficiare directe ale acestui ajutor de minimis, este un lucru bun, care demonstrează că ceea ce și-a propus această echipă s-a și făcut, și putem veni în fața comunității cu o categorie de antreprenori autohtoni, iar pentru municipiul Brașov și județul Brașov să acordăm această plus valoare de 3 milioane de euro. Faptul că avem această posibilitate să angajăm și 150 de oameni, iar trei ani de zile aceste firme vor avea această obligație de sustenabilitate lucrativă, demonstrează faptul că Federația Naţională a Sindicatelor în Industria Alimentară și colegii mei suntem axați pe acest drum al consolidării capitalului autohton, nu doar la vorbe, ci și la fapte", a precizat preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară, Dragoş Frumosu.

Salarii garantate, asigurate din banii UE timp de trei ani

Astfel, miercuri, de la ora 11.00, pe strada Carpaților, la sediul Casei de Comerț Balcanice (lângă Cramele lui Decebal) se va desfășura un Târg de locuri de muncă adresat femeilor, romilor, persoanelor inactive, dar și celorlalți viitori agenți economici care dețin oferte de angajare în cadrul Regiunii Centru. Noii antreprenori, care au fost școlarizați cu competențe recunoscute la nivel național și internațional, dau primul test față în față cu publicul larg pentru această ofertă de noi locuri de muncă. În total, la acest târg vor fi oferite 150 de locuri de muncă. Salariile pe durata celor trei ani de muncă sunt acoperite integral din fondurile oferite de Uniunea Europeană.

În plus, partenerii își doresc dezvoltarea acestor programe și prin dezvoltarea unor incubatoare de afaceri în Brașov, Sibiu, Mureș și Alba-Iulia. Deși inițial s-a dorit înființarea unui astfel de incubator și la Făgăraș, nu s-a găsit un spațiu adecvat pentru acest lucru.

Dat fiind acuratețea Programului Sta-up Plus (a nu se confunda cu Start up Nation), fondurile fiind atribuite direct de la UE, există o foarte mare așteptare pe piață ca acest program să se repete, chiar într-o mai mare măsură și poate, nu lipsit de interes, plafonul să fie crescut până la 60.000 de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel