STARE de URGENȚĂ în Ploiești. Cererea primarului

Judetul Prahova
Judetul Prahova

Adrian Dobre, primarul Ploieştiului, a anunţat că va cere stabilirea stării de urgenţă în municipiu.

Municipiul Ploieşti ar putea intra în stare de urgenţă. Anunţul a fost făcut de către Adrian Dobre, primarul municipiului, într-o conferinţă de presă. Motivul: acela că serviciile de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare nu pot fi efectuate din cauza întârzierilor înregistrate în procedura de licitaţie. 

Adrian Dobre a explicat că pregătirea documentaţiei pentru licitaţie a început anul trecut imediat după modificarea legii achiziţiilor publice, în special cea a Legii 100, care privea în mod direct partea de concesiune, procedura fiind reluată după ce, în luna mai 2017, ANAP a anunţat că nu este de acord cu propunerea de concesionare a serviciului. 

În aceste condiţii, s-a schimbat încadrarea contractului, mergându-se pe varianta unui contract cadru, însă unul dintre potenţialii ofertaţi a contestat această încadrare, CNSC dând câştig de cauză municipalităţii. 

Primarul a precizat că licitaţia propriu-zisă a început în octombrie 2017, iar la jumătatea lunii martie a fost stabilit un câştigător, însă problemele au continuat să apară pentru că unul dintre ofertanţi, care a fost descalificat pe motive tehnice, a contestat inclusiv stabilirea câştigătorului. 

CNSC a dat un răspuns săptămâna trecută prin care solicită reluarea evaluării participantului rămas în cursă pe motiv că în devizul ofertei respective nu apar cheltuieli de relocare a unei părţi din personal, a explicat Adrian Dobre. 

[citeste si]

"Oraşul nu are serviciu de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie de mai bine de doi ani"

Având în vedere această situaţie, edilul a cerut convocarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) în cadrul căruia va solicita stabilirea stării de urgenţă la nivelul oraşului. 

"Noi, de mai mult de doi ani de zile, deratizare, dezinsecţie dezinfecţie efectiv nu avem, având în vedere faptul că la sfârşitul lunii februarie 2018 s-a încheiat contractul, chiar şi cei 2,5 ani de prelungire a contractului pe care îi aveam pentru acest subiect, am solicitat de urgenţă un răspuns din partea celor de la ANAP (...). Nu avem răspuns ferm din partea ANAP nici pe acest subiect şi - ţinând cont de gravitatea acestei situaţii, pentru că sunt zeci de sesizări venite şi la primărie, sunt zeci de cazuri prezentate la Secţia de boli infecţioase de la SJU, sunt zeci de sesizări în mass media - nu cred că este cazul să mai tergiversăm aceste lucruri (...) Am solicitat dnei prefect convocarea pentru mâine a CJSU (...) Voi cere stabilirea acestei stări de urgenţă pentru municipiul Ploieşti", a declarat primarul Ploieştiului. 

El a reiterat faptul că valoarea estimată a vechiului contract a fost depăşită încă din anul 2015, astfel că, de-a lungul timpului, mai multe facturi nu au mai primit viză CFP, activitatea înregistrând un blocaj general. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel