Stare de alertă ridicată în două state din Europa. Risc de atentate teroriste

Autoritățile din Germania și Austria se află în stare de alertă, după ce sâmbătă poliția austriacă a anunțat că a primit din partea unui serviciu secret străin 'prieten' un avertisment cu privire la riscul unor atentate teroriste ce s-ar putea produce în mai multe capitale europene între Crăciun și Anul Nou, transmite DPA.

Poliția a insistat, totuși, că amenințările nu sunt suficient de concrete pentru a justifica anularea unor evenimente cu ocazia apropierii Anului Nou.

Avertismentul este legat de posibile atacuri teroriste contra unor orașe europene mari săptămâna viitoare, relatează Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al poliției austriece, Patrick Maierhofer, a declarat pentru agenția de presă APA că nu există 'o amenințare concretă', dar a adăugat că un serviciu secret străin 'prieten' a informat poliția austriacă despre faptul că mai mulți potențiali atacatori 'se află în drum spre Europa'.

Informația primită de Austria din partea respectivului serviciu secret — care nu este dezvăluit — cuprinde și nume cu posibili teroriști, dar verificările preliminare nu au condus la confirmarea unor acțiuni iminente, se arată într-un comunicat emis de poliția austriacă. În acest text se mai menționează că avertismentul a fost transmis cu câteva zile înainte de Crăciun și autorităților din alte state europene — de asemenea neprecizate — și el face referire la posibile atacuri armate sau la detonarea de explozivi în zonele aglomerate.

Și autoritățile germane au anunțat intensificarea măsurilor de securitate, pe străzi fiind sporit numărul patrulelor. De asemenea, folosirea camerelor video de securitate în locuri publice va fi extinsă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel