Stare de alertă în Israel: militanții din Gaza s-au infiltrat prin tuneluri

Mai mulți militanți palestinieni din Gaza s-au infiltrat în Israel prin tuneluri, în a 14-a zi a operațiunii militare declanșate de Guvernul israelian.

Rezidenții unor kibuțuri din proximitatea graniței cu Fâșia Gaza au fost îndemnați să rămână în casă, iar drumurile din zonă au fost închise. Autoritățile au declarat stare de alertă, potrivit unui post de radio militar.

În Gaza, Brigăzile Ezzedine al-Qassam, aripa armată a mişcării islamiste Hamas (Partidul lui Dumnezeu), a afirmat într-un comunicat că a condus o operaţiune "în spatele liniilor inamice", adică pe teritoriul israelian, la nord de Fâşia Gaza, şi o maşină de teren militară israeliană a fost distrusă.

Potrivit Ha'aretz, Forțele Aeriene ale Israelului (IDF) au deschis focul împotriva primului grup infiltrat, de îndată ce l-au identificat. A doua celulă de militanți a tras cu o rachetă anti-tanc într-un vehicul blindat. Forțele IDF au deschis focul în replică, ucigând 10 militanți.

Tunelurile care leagă Israelul de Gaza sunt importante mai ales din rațiuni economice. Palestinienii din Fâșia Gaza obișnuiesc să le folosească pentru comerț. Când militanți palestinieni se infiltrează în astfel de tuneluri pentru a ataca Israelul se declanșează starea de alertă.

Ministrul Apărării, Moshe Ya'alon, a spus, luni, că operațiunea armatei israeliene a atins mai multe țeluri, în special în ceea ce privește demolarea tunelurilor. Până în prezent, au fost atacate peste 2.700 de ținte, a arătat Ya'alon.

John Kerry, surprins de un microfon deschis: Israelul, precis pe naiba!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel