SRI, sesizare DIICOT: Protocolul lui Vâlcov, dosar penal in rem

Serviciul Român de Informaţii a sesizat DIICOT în legătură cu publicarea de către Darius Vâlcov, consilier premierului Viorica Dăncilă, a unui protocol de colaborare între SRI şi Parchetul General, au declarat luni, pentru Agerpres, surse judiciare.

Oficiali din DIICOT au confirmat că o instituţie publică a depus o sesizare în legătură cu publicarea protocolului de către Vâlcov, fiind invocată încălcarea articolului 303 din Codul penal, care se referă divulgarea informaţiilor secrete de stat. Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că instituţia care a depus sesizarea este SRI. În acest caz a fost deschis un dosar penal in rem. Pe 24 august, Parchetul General a anunţat că a deschis un dosar penal în legătură cu publicarea de către Vâlcov a acelui protocol, fiind începută urmărirea penală in rem pentru neglijenţă în păstrarea informaţiilor secrete de stat, infracţiune prevăzută de articolul 305 din Codul penal.

Cauza: protocolul de pe Facebook

Dosarul a fost deschis după ce Darius Vâlcov a postat pe pagina sa de Facebook un protocol de colaborare între SRI şi PÎCCJ, referitor la 'cooperarea pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin', încheiat în decembrie 2016. Pe 8 decembrie 2016, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încheiat două protocoale cu Serviciul Român de Informaţii, respectiv un protocol privind cooperarea pentru stabilirea condiţiilor concrete de acces la sisteme tehnice ale Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor (nesecret) şi un protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informaţii şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin potrivit legii (clasificat secret de stat, nivel secret).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel