SRI, protocoale secrete. Reprezentantul PÎCCJ acuză Parlamentul, în fața CCR

CCR
CCR

În fața CCR, Iuliana Nedelcu, reprezentantul Ministerului Public, a afirmat că activitatea Serviciului Român de Informaţii este verificată de către Parlament, iar dacă Legislativul şi-ar fi îndeplinit în mod corespunzător atribuţia constituţională, ar fi identificat din vreme situaţia sesizată la CCR privind protocoalele cu SRI.

”Parlamentul verifică inclusiv activitatea CSAT, adică a autorităţii autonome învestită, potrivit Constituţiei, cu organizarea şi coordonarea Serviciului Român de Informatii. (...) Or, în tot acest context din care rezultă controlul efectiv şi direct al Parlamentului asupra Serviciului Român de Informaţii, credem că este justificată solicitarea de a reconfigura cadrul procesual creat prin prezenta sesizare, în sensul acordării calităţii de parte Parlamentului, alături de Ministerul Public, în conflictul cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Conduita generatoare a acestui conflict ar consta în exercitarea sau exercitarea necorespunzătoare de către Parlament a propriilor atribuţii constituţionale la care m-am referit prin controlul parlamentar, ceea ce a condus la neobservarea şi nesancţionarea presupusului comportament de organ de cercetare penală al Serviciului Român de Informatii şi, prin urmare, la împiedicarea înfăptuirii Justiţiei. Dacă Parlamentul şi-ar fi îndeplinit în mod corespunzător atribuţia constituţională menţionată, este de presupus în mod rezonabil că ar fi identificat din vreme situaţia pe care prin prezenta o califică ca fiind arbitrară sau contra legi”, a declarat Nedelcu, la CCR. 

Miercuri, Curtea Constituţională a României a dezbătut sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel