SRI, imagine virală de 1 Decembrie: Frumoasă de oriunde-ai privi-o / foto

FOTO: SRI
FOTO: SRI

Serviciul Român de Informații a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României.

În spiritul deja cunoscut al discreției și cuvintelor puține, dar atent alese, Serviciul Român de Informații a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României.

„Frumoasă de oriunde-ai privi-o

La mulți ani, România!“, a transmis SRI pe Facebook.

1 Decembrie - Ziua Națională a României - Paradă militară la București

Parada militară organizată la Bucureşti cu ocazia Zilei Naţionale a României a început vineri în Piaţa Arcului de Triumf, edificiu emblematic al Capitalei, inaugurat acum 87 de ani, în prezenţa Regelui Carol al II-lea şi a Reginei Maria.

În deschiderea manifestării, s-a intonat Imnul Naţional de către muzicile militare reunite ale Garnizoanei Bucureşti, alături de baritonul Ştefan-Alexandru Constantin, solist al Ansamblului Artistic 'Doina' al Armatei, şi corul Academiei Tehnice Militare 'Ferdinand I', format din 100 de studenţi.

În timpul intonării Imnului de stat, au fost trase douăzeci şi una de salve de tun, în semn de salut, folosindu-se muniţie de manevră. Preşedintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori în memoria eroilor căzuţi pe câmpurile de luptă pentru reîntregirea neamului românesc. Ulterior, a fost ţinut un moment de reculegere în memoria eroilor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă.

La paradă sunt prezenţi premierul Marcel Ciolacu, preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, membri ai Guvernului, şefi de instituţii, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, precum şi ai cultelor religioase, politicieni, veterani. Fondul sonor al defilării este asigurat de muzicile militare ale Armatei, din garnizoana Bucureşti:

Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale, Muzica militară a Brigăzii 30 Gardă 'Mihai Viteazul', Muzica militară a Brigăzii 1 Mecanizate 'Argedava' şi elevii Centrului de Instruire pentru Muzici Militare. Peste 2.400 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Autoritatea Vamală Română, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor participă la parada militară din Bucureşti. În blocul de paradă defilează aproximativ 250 de militari străini, în cadrul unor detaşamente din Belgia, Franţa, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Spania, Statele Unite ale Americii şi Ţările de Jos, precum şi militari din ţările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României. Dispozitivul de defilare al tehnicii militare este alcătuit din circa 150 mijloace tehnice.

Avioane şi elicoptere survolează Piaţa Arcului de Triumf la parada de 1 Decembrie. Cu ocazia Zilei Naţionale, au loc ceremonii militare în garnizoanele din întreaga ţară. În toate instituţiile militare din ţară se arborează Drapelul naţional, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se ridică Marele Pavoaz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel