Spital regional Cluj. Primul pas a fost făcut

Spital
Spital

 Consiliul Judeţean Cluj a predat Ministerului Sănătăţii, prin intermediul unui protocol de predare-primire, terenul pe care va fi edificat viitorul Spital Regional de Urgenţă. 

Predarea efectivă a terenului şi semnarea acestui document reprezintă ultimul pas procedural legal, Consiliul Judeţean Cluj îndeplinindu-şi în acest fel toate obligaţiile ce îi reveneau în ceea ce priveşte edificarea acestui obiectiv medical de importanţă strategică pentru judeţul Cluj şi pentru întreaga regiune de Nord-Vest a ţării. 

Astfel, Consiliul Judeţean a pus la dispoziţia Ministerului Sănătăţii un teren cu o situaţie juridică clarificată, care nu face obiectul niciunui litigiu. 

"Este un pas extrem de mare înainte în procesul de construire a Spitalului Regional de Urgenţă. Predarea efectivă a terenului consfinţeşte faptul că am finalizat cu succes tot ceea ce ţinea de noi legat de acest proiect atât de important pentru judeţul Cluj. Sper că eforturile noastre vor fi continuate cu succes şi că, în cel mai scurt timp, vor veni şi banii, astfel încât să se înceapă construcţia efectivă", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe. 

Potrivit comunicatului, Clujul este primul dintre judeţele în care se vor realiza spitalele regionale care a finalizat întreaga procedură prin care s-a pus la dispoziţie un teren propice amplasării unei construcţii de asemenea dimensiuni. 

"Pentru a se putea ajunge în această etapă finală, Consiliul Judeţean a derulat o procedură laborioasă prin intermediul căreia a dezmembrat terenul în cauză şi s-a ocupat de evaluarea suprafeţei care se transmite în vederea construirii spitalului, comunicând raportul de evaluare Ministerului Sănătăţii. Totodată, a adoptat hotărârea (...) prin care terenul a fost transferat din domeniul public al judeţului Cluj în domeniul public al Statului Român", se arată în comunicatul citat de Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel