"Spioana" româncă, primele declarații din închisoare

Carina Țurcan
Carina Țurcan

Reţinerea Carinei Ţurcanu, membră în consiliul de administraţie al Inter RAO, sub suspiciunea de spionaj (în favoarea României) reprezintă unul dintre cele mai răsunătoare scandaluri din acest an în Rusia.

Dacă surse din serviciile speciale încearcă să acrediteze ideea că Ţurcan, cetățean român și moldovean, a transmis României informaţii secrete privind furnizarea energiei electrice în Donbas şi Crimeea, femeia susţine că "împotriva ei a fost montată opinia publică", cu informaţii pregătite din timp. Apărători pentru drepturile omului din Rusia au putut să verifice condiţiile de detenţie ale lui Carinei Ţurcan în închisoarea Lefortovo.

Prietenii şi apropiaţii ei resping toate acuzaţiile de spionaj apărute în presă. "Ea este mândră, serioasă, strictă, foarte inteligentă, exigentă - altfel nu ar fi făcut faţă la funcţia pe care a avut-o", susţine o colegă a ei de facultate. Ţurcan se află aproape de o săptămână în Lefortovo: după o perioadă de carantină, ea a fost transferată într-o celulă obişnuită, unde stă cu o altă deţinută, cu care nu are conflicte. "Este un test, îl voi trece", spune ea, referindu-se la cazul său.

Plânge dar refuză să renunțe la luptă

O primă problemă ar fi chiar mâncarea. Ea este vegetariană, iar meniul din închisoare este unul obişnuit. Medicii nu i-au permis deocamdată familiei sale să-i transmită vitamine şi înlocuitori. Carina Ţurcan a solicitat să i se aducă cărţi. Când vine vorba de mama sa, ea începe să plângă: "Eu înţeleg că am devenit parte a jocului cuiva, că mecanismul împotriva mea a fost pornit. Dar un om poate fi băgat la închisoare, dar nu poate fi îngenuncheat".

În cursul zilei de luni, după scurgerea în presa rusă a unor informaţii că ea ar fi transmis date despre organizarea livrărilor de curent electric în Crimeea şi Donbas, fapt ce a nedumerit pe mulţi experţi, agenţia de presă RIA Novosti a transmis că Ţurcan ar fi livrat României informaţii despre construcţia unei centrale nucleare în Turcia, un proiect ruso-turcesc. Carina Ţurcan a fost reţinuta la 14 iunie, despre arestul său aflându-se abia la 19 iunie, sub acuzaţia de spionaj în favoarea României şi riscă până la 20 de ani de închisoare. Conform unor experţi ruşi, Carina Ţurcan ar putea fi victima luptelor interne de la Inter RAO. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel