Specialist din DNA, REȚINUT pentru luare de mită

DNA: Fostul vicepreşedinte al ANAF Şerban Pop - retrimis în judecată într-un dosar de luare de mită
DNA: Fostul vicepreşedinte al ANAF Şerban Pop - retrimis în judecată într-un dosar de luare de mită

Specialist din DNA, reținut pentru luare de mită!

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 16 noiembrie 2021, a inculpatului D. NICOLAE RĂZVAN, specialist în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

”În perioada 15 septembrie 2021 – 16 noiembrie 2021,  inculpatul D. Nicolae Răzvan, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 15.000 euro și, după mai multe „negocieri”, ar fi acceptat promisiunea sumei de 12.000 euro (plătibilă în două tranșe), în legătură cu îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu.

Concret,  banii respectivi ar fi fost pretinși în legătură cu un contract de achiziție publică pe care omul de afaceri intenționa să îl încheie cu Direcția Națională Anticorupție în cadrul proiectului ,,Continuarea dezvoltării capacității tehnice a D.N.A în investigarea infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale U.E” cofinanțat de OLAF în cadrul programului Hercule III Technical Asistance.

În contextul menționat mai sus, la data de 16 noiembrie 2021, inculpatul D. Nicolae Răzvan a primit de la omul de afaceri 30.000 de lei (echivalentul a 6.000 euro), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 17 noiembrie 2021, inculpatul D. Nicolae Răzvan urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”. Informațiile au fost transmise de Direcția Națională Anticorupție într-un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel