Spania reduce TVA-ul la gaze naturale de la 21% la 5%

foto pexels
foto pexels

Guvernul spaniol va reduce taxa pe valoarea adăugată pe gaz la 5% de la 21%, din octombrie, în încercarea de a reduce efectul creșterii prețurilor internaționale asupra facturilor la utilități, a declarat premierul Pedro Sanchez. 

Spania a operat anterior și două reduceri ale taxei pe valoarea adăugată la energia electrică,scrie Reuters citată de Bizday.

Spania este țara europeană cu cele mai multe terminale pentru importul de gaze lichefiate, dar capacitatea de tranzit către Franța și restul continentului este încă mică.

În acest timp, cotațiile pentru gazele europene tranzacționate în Amsterdam au scăzut puternic după atingerea unui nivel record pe 26 august. La vremea respectivă oficialii ruși au amenințat cu o iarnă foarte scumpă pentru Europa, dar imediat după aceea Cehia a convocat o reuniune de urgență a miniștrilor energiei și au început discuțiile privind o decuplare a tarifelor energiei electrice de cotația gazelor naturale. Moscova are capacitatea de a le influența pe acestea din urmă, dar numai 23% din energia UE este produsă în centrale care funcționează pe gaze.

Citește și:

Spania face presiuni pentru a deveni centrul energetic al Europei

Criza energetică prin care trece UE se anunţă a fi tema principală a discuţiilor preconizate pentru marţi la Castelul Meseberg (la nord de Berlin) dintre cancelarul german Olaf Scholz şi premierul spaniol Pedro Sanchez, care speră ca sprijinul Germaniei să permită învingerea reticenţei Franţei privind construirea acestei infrastructuri.

Proiectul de gazoduct se numeşte Midcat - abreviere de la Midi (sudul Franţei) şi de la Catalonia (nord-estul Spaniei), cele două regiuni pe care le-ar conecta - şi ar permite Spaniei, dar şi Portugaliei, să transporte gaze, venind sub formă de GNL din SUA sau Qatar, spre Europa Centrală prin Franţa.

Lansat în 2013, acest proiect a fost abandonat în 2019 de Paris şi Madrid din cauza impactului său asupra mediului şi a interesului economic scăzut. Dar războiul din Ucraina şi ameninţările Rusiei de a opri livrările de gaze către UE au readus proiectul în atenţie. Problema pentru Madrid este lipsa de interes în continuare a Parisului pentru proiect.

În faţa acestei situaţii, premierul spaniol s-a declarat pregătit să înlocuiască Franţa cu Italia printr-un gazoduct submarin. 'Dacă planul A eşuează, va trebui să căutăm un plan B. Iar un plan B' constă într-o 'interconexiune energetică între peninsula iberică şi Italia' care să lege Barcelona de Livorno, a declarat el miercuri.

Ministrul spaniol al tranziţiei ecologice, Teresa Ribera, a confirmat joi la postul de televiziune local Antena 3 că acest plan B este în studiu, dar a apreciat că Midcat - care nu va putea fi construit până la iarnă, dar ar putea deveni 'operaţional în toamna-iarna 2023-2024' - este proiectul 'cel mai facil' pentru a 'ajuta Europa' în privinţa aprovizionării cu gaze.

'Nu este o chestiune bilaterală între Spania şi Franţa. Este vorba de o construcţie europeană', a declarat ea într-un interviu publicat luni de cotidianul El Mundo, lansând o înţepătură la adresa Franţei: 'Mă întreb unde este sentimentul ei european'. În orice caz, Berlinul apreciază favorabil proiectul Midcat. De aici şi invitaţia lui Pedro Sanchez de a participa marţi la o reuniune a guvernului german.

Scholz a afirmat la 11 august că acest gazoduct 'ne lipseşte astăzi în mod dramatic', căci 'ar contribui masiv la atenuarea şi destinderea situaţiei legate de aprovizionare'. Spania dispune de şase uzine de regazeificare GNL, ceea ce o face ţara cu cea mai mare capacitate de regazificare din întreaga UE. Portugalia are una.

Peninsula dispune, prin urmare, de infrastructura necesară pentru a deveni un hub în materie de distribuire a gazelor spre restul Europei. Desigur, pentru aceasta Franţa ar trebui să realizeze partea sa din Midcat.

În această privinţă, Sanchez mizează pe capacitatea de persuasiune a Berlinului pe lângă Paris. Dar Spania ţinteşte şi mai departe... Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel