Moscova, furioasă: Bulgaria suspendă din nou South Stream

south stream
south stream

Ministrul bulgar al Energiei și Economiei, Vasil Shtonov, a ordonat sistarea construcției gazoductului South Stream, reluând astfel solicitarea din urmă cu două luni a premierul Bulgariei, Plamen Oreșarski.

Toate operațiunile au fost sistate pentru că nu răspund criteriilor cerute de Comisia Europeană, a spus ministrul Energiei și Economiei, citat de Ria Novosti.

Este pentru a doua oară când Bulgaria cere suspendarea proiectului South Stream. În iunie, premierul Plamen Oreșarski a solicitat oprirea construcției ca urmare a presiunilor venite dinspre Bruxelles și Washington.

În ciuda solicitărilor Comisiei Europene, șefii Gazprom și OMV, Alexei Miller și Gerhard Roiss, au semnat în iunie acordul final privind construcția secțiunii de gazoduct South Stream de pe teritoriul Austriei. 

Putin, la Viena. OMV și Gazprom, acord privind South Stream

South Stream este un proiect de 45 de miliarde de dolari care ar urma să livreze Austriei 32 de miliarde metri cub de gaze rusești, ocolind Ucraina.

Gazoductul este proiectat să traverseze Bulgaria, Serbia, Ungaria și Slovenia și Italia.
 
Construcția South Stream a început la finalul anului 2012. Primele livrări ar trebui să fie făcute în 2016, termenul până la care gazoductul va deveni complet operațional fiind 2018.
 
În ciuda solicitărilor Comisiei Europene, șefii Gazprom și OMV, Alexei Miller și Gerhard Roiss, au semnat în iunie acordul final privind construcția secțiunii de gazoduct South Stream de pe teritoriul Austriei. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy