Soția tânărului mort în explozia de la Petromidia, mesaj dureros: Sunt văduvă la 33 de ani, cu un copil orfan la 2 ani. Așa arată iadul

Soția tânărului mort în explozia de la Petromidia, mesaj dureros / Foto: Pixabay
Soția tânărului mort în explozia de la Petromidia, mesaj dureros / Foto: Pixabay

Soția tânărului care a murit în explozia de la Petromidia a transmis un mesaj sfâșietor.

Soția tânărului mort în explozia de la Petromidia spune că trece prin clipe de coșmar. Ea a scris un mesaj dureros pe o pagină de socializare și a mărturisit că noaptea e ca o pedeapsă de când a rămas fără soțul ei, scrie Realitatea.net.

„Ziua e bine, e mai liniște în suflet, sunt mulți oameni în jur, toată lumea vorbește, e acel furnicar de care nici gândurile nu ți le auzi, ziua o pot numi un fel de "amortizor al durerii"... Daaaaar pedeapsa vine noaptea. Cică noaptea ar trebui să fie un sfetnic bun, vă zic eu, nu, nu e! Noaptea e acel moment când se închid ușile și acele sute de mâini întinse cu ajutoare dispar în ceață.

Noaptea e acel moment când nu îți mai aparții, când vrei să plângi și să țipi până ar începe să îți sângereze corzile vocale de durere, dar nu poți pentru că te temi să nu trezești și sperii copilul și ajungi în punctul în care ești nevoit să țipi, să urli și să plângi în șoaptă... P.S. așa arată iadul", a scris soţia tânărului de 32 de ani care a murit în urma incendiului de la Rafinăria Petromidia din Năvodari.

Femeia mai scrie că aceasta este tragedia vieții ei. 

„Cred că pot zice că trăiesc tragedia vieții mele, sunt văduvă la 33 de ani, cu un copil orfan la 2 ani. Chiar dacă am rămas fără suflet, știu că tati, dacă ar fi lângă mine, mi-aș primi cel mai de vis șut în fund pentru a mă ridica, și mai știu că nu s-ar plictisi să facă asta iar și iar și iar.”, a mai scris femeia.

 

Pacienții arși de la Petromidia, transferați în străinătate

Reamintim că o explozia puternică a avut loc vineri, 2 iulie, la Petromidia, în Năvodari. Mai multe persoane au fost rănite, iar un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost găsit decedat. Ieri, KMG Internațional a anunțat că sprijină transferul în străinătate al pacienților arși la Petromidia.

„Cu sprijinul autorităților și în acord cu dorința familiilor, compania depune, în continuare, toate eforturile pentru transferul rapid al celor doi colegi internați la Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca” către o clinică de specialitate din străinătate.

VEZI ȘI: Explozie Petromidia. Care este starea persoanelor rănite

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel