Sondaj INSCOP: Principalele îngrijorări ale românilor

Majoritatea românilor consideră că ţara se îndreaptă către o direcţie greşită, principalele surse de îngrijorare fiind legate de înrăutăţirea stării de sănătate, diminuarea veniturilor şi posibilitatea unui conflict/război în zonă, relevă un sondaj realizat în luna martie de INSCOP Research.

Potrivit INSCOP, 58,8% dintre respondenţi consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită (faţă de 52,3% în noiembrie 2015), 30,9% sunt de părere că direcţia este bună (faţă de 34,3% în noiembrie), iar 10,3% nu ştiu sau nu răspund (faţă de 13,4% în noiembrie).

Înrăutăţirea stării de sănătate reprezintă principala sursă de îngrijorare pentru români, cu 20% dintre opţiuni (la fel ca în noiembrie 2015). Diminuarea veniturilor îi îngrijorează pe 17,8% dintre români (faţă de 17,5% în noiembrie), iar posibilitatea producerii unui conflict/război în zonă pe 17,3% (faţă de 18,6% în noiembrie), urmează pierderea locului de muncă (13,3% în martie faţă de 11,7% în noiembrie) şi creşterea preţurilor (11,1% în martie faţă de 12,2% în noiembrie). De asemenea, 6,9% dintre români sunt îngrijoraţi de instabilitatea politică (faţă de 10,4% în noiembrie). Sondajul citat relevă că pe ultimele poziţii în clasamentul surselor de îngrijorare se situează posibilitatea producerii unor calamităţi naturale (5,1% în martie faţă de 4,4% în noiembrie) şi deteriorarea mediului înconjurător (2% în martie faţă de 1,2% în noiembrie).

Principala problemă cu care se confruntă ţara

Totodată, 3,8% dintre respondenţi se declară îngrijoraţi de alte probleme, în timp ce procentul non-răspunsurilor este de 2,6%. Cercetarea INSCOP mai arată că 45,6% dintre români consideră că principala problemă cu care se confruntă ţara şi care ar trebui să fie prioritatea numărul unu pentru instituţiile statului o reprezintă creşterea economiei şi crearea de locuri de muncă. Pe poziţia a doua în lista priorităţilor se situează combaterea corupţiei cu 25,3%, urmează îmbunătăţirea asistenţei medicale (9%), reducerea inegalităţilor dintre bogaţi şi săraci (8,2%), apărarea ţării împotriva ameninţărilor externe (5,7%), reducerea numărului de funcţionari şi reforma administraţiei publice (3,8%). În aceeaşi chestiune, 0,7% dintre respondenţi menţionează alte priorităţi, în timp ce procentul non-răspunsurilor este de 1,8%. Barometrul 'INSCOP - Adevărul despre România' a fost realizat de INSCOP Research la comanda 'Adevărul', în perioada 21 -28 martie. Volumul eşantionului a fost de 1.063 de persoane şi este reprezentativ pentru populaţia majoră a României.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 3%, la un grad de încredere de 95%. Metoda folosită a fost cea a sondajului de opinie pe baza unui chestionar aplicat de operatorii de interviu la domiciliul respondenţilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel